Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a analizat extrem de scurtul parcurs al fostului candidat al Coaliției la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu. Analiza, de la evenimentul grandios de lansare până la acuzațiile ce au determinat retragerea sa au fost făcute în emisiunea lui Marius Tucă, pentru Gândul.
Acuzația împotriva lui Cîrstoiu era neconvingătoare
Ion Cristoiu a spus că evenimentul fastuos de lansare a candidaturii medicului Cătălin Cîrstoiu pentru Primăria Capitalei l-a făcut să creadă că în spatele acestei candidaturi este o organizare de partid foarte puternică cu o strategie extrem de bine pusă la punct.
„Deci avem așa, două partide de guvernământ, în care partenerul strategic are încredere, Ursula nu mai spun. Lansează, nu ca Clotilde la Piața Amzei, lansează cu tărăboi, transmisie directă: „am găsit, la capătul a două săptămâni de căutare, pe doctorul Cîrstoiu”. Au fost prezenți: Ciolacu premier, președinte de partid, fost președinte de cameră, Ciucă, general de două ori, ministru al Apărării, protejatul lui Klaus Iohannis, tot acolo mai erau Sebastian Burduja, ministru al Energiei, șeful PNL București, autorul unei cărți, Gabi Firea, vicepreședintele PSD.”, a declarat Ion Cristoiu.
Jurnalistul Ion Cristoiu a mai spus că retragerea candidaturii lui Cîrstoiu pe motiv de incompatibilitate este neconvingătoare: „Băsescu a ajuns președinte deși avea dosarul „Flota”. Medicul Cătălin Cîrstoiu s-a confruntat, însă, cu acuzații de incompatibilitate, sub suspiciunea că ar fi oferit servicii medicale și în cadrul unei clinici private. Ion Cristoiu a declarat că situația în care se afla Cătălin Cîrstoiu nu ar fi trebuit să conteze, în contextul în care Traian Băsescu a devenit președinte, fiind acuzat de abuz în serviciu în dosarul Flota”.
Acțiunile lui Cîrstoiu au fost de partid de bloc de Vaslui
„Domnul Ciolacu ne-a bătut la cap că vrea candidat independent, unic și independent: noi trebuie să găsim unu care să acopere toate. A doua zi constatăm că acțiunile candidatului sunt de partid, buzunar de la Vaslui, partid de bloc de la Vaslui. Nu, că erau ridicole, erau de rutină, merge în parc, merge cu metroul. Se întâmplă însă câteva lucruri. Un document și o acuzație care în România ar fi trebuit să nu însemne nimic, în condițiile în care un domn numit Traian Băsescu a candidat și a fost ales președinte având proces pregătit cu Flota. Pe mine nu m-au convins”.
Cătălin Cîrstoiu este acuzat de inspectorii din cadrul Agenției Naționale de Integritate (ANI) de trei fapte întâmplate din 2020 până în prezent, dar niciunul dintre dosare nu are raport întocmit și, cu atît mai mult, nu a ajuns în faza de judecată în instanță.
Prin urmare, candidatura lui Cătălin Cîrstoiu nu intra în contradicție cu nicio reglementare sau măsură legată de dreptul oricărui cetățean român de a fi ales.