Scriitorul Ion Brad a murit miercuri, 6 februarie, în jurul orei 12:00, la București la vârsta de 89 de ani. A fost unul dintre cei mai mari scriitori pe care i-a avut ţara noastră. Vestea a picat ca un trăznet în tot mediul academic.
Născut la 8 noiembrie 1929 la Pănade în județul Alba el ajunge student la Cluj la Filologie în anul 1949, potrivit b1.ro
Ocupă funcția de redactor la prima revistă românească din Cluj, Almanahul literar devenită ulterior Steaua, apoi secretar al Uniunii Scriitorilor Cluj, redactor-șef la Cravata roșie și apoi redactor la numeroase ziare sau reviste ale epocii.
A publicat volume de versuri, proză sau memorialistică (amintim doar cele șase volume de memorii din experiența sa în Grecia: Ambasador la Atena). Poeziile și prozele sale au fost traduse în engleză, franceză, greacă, spaniolă, bulgară, rusă etc. De asemenea el a tradus din limba greacă mai multe cărți.