Nu cred că azi o asemenea carte ar putea să vadă lumina tiparului fără ca autorii să riște închisoarea pentru ceea ce o nenorocită lege inițiată și impusă de Crin Antonescu (ironia sorții, de un politician care e istoric de meserie) ar acuza drept propagandă fascistă.
Cartea a izvorît dintr-o realitate, unică în felul ei în Istoria modernă a României. Cînd primea o hîrtie la semnat, Mareșalul Antonescu nu se mulțumea să treacă pe ea Aprobat sau Respins, potrivit prerogativelor de Conducător al Statului; el se apuca să facă pe marginea celor din adresă considerații generale. Astfel, Rezoluțiile Mareșalului se constituie într-o excepțională lecție de guvernare. De guvernare a României, pentru că textele sale țin cont de adevărul că era Conducătorul Statului într-o țară de o rară originalitate.

Recent, recitind cartea apărută la Românul în 1992, pentru eseul despre Campania din Est, etapa Caucaz și Capul de pod Cuban, spre tipărire în revista Historia pe decembrie 2018, am descoperit în mulțimea de Rezoluții unele care mi s-au părut de o surprinzătoare actualitate.

1941, mai 12
Pe un raport care arată situația și urmările cutremurului de pămînt din 9/10 noiembrie 1940, generalul Ion Antonescu punea următoarea rezoluție:

„12.V.1941

Trecutul s-a răzbunat și în acest domeniu. Superficialitatea, ușurința, educația făcută de a ne înșela unul pe altul, au transformat cutremurul într-o catastrofă națională. Este evident, că dacă am fi fost serioși în studiul și execuția construcțiilor mari și mici, ravagiile ar fi fost mult mai mici. Cel puțin să profităm de lecție. Toate sugestiile (din raport – n.n.) le găsesc bune. Trebuie legiferare serioasă în domeniul construcțiilor viitoare. Este opera Ministerului Lucrărilor Publice care trebuie să studieze problema cu toate organele tehnice și administrative necesare, și în timpul cel mai scurt să-mi facă propuneri concrete. Trebuie controlată calcularea tuturor clădirilor mari, recent construite și impus acolo unde este nevoie consolidarea necesară în mod urgent. Trebuie multă supraveghere la repunerea în bună stare a marilor clădiri avariate. Responsabilitatea unui eventual dezastru o va avea Ministerul Lucrărilor Publice. Va discuta problema și în Consiliul de Miniștri pentru a orienta guvernul de situație, ce s-a făcut, ce se proiectează”.

*

Ministerul Culturii Naționale și Artelor îi trimite în 1943 o adresă privind achiziționarea unui tablou de N. Grigorescu. Va fi fost vorba în adresă, ca și în cazul Cumințeniei Pămîntului, de interesul național, de nevoia patriotică de a proteja tezaurul de cultură națională. Vorbe, vorbe, un car de vorbe pentru a ascunde, prin învăluire demagogică, o afacere strict pămîntească. Mareșalul reacționează așa cum ne-am fi așteptat de la un lider preocupat de banii de la Buget.

„1943, ianuarie 25

Direcția Secretariat din PCM comunică Inspectorului general al Artelor din Ministerul Culturii Naționale și Artelor, Adrian Maniu, rezoluția Mareșalului Antonescu pe referatul cu privire la achiziționarea tabloului «Țiganca din Ghergani», de N. Grigorescu:
«Se renunță. Prețul cerut este peste măsură de exagerat. Am cumpărat recent pentru stat „Halebardierul” de Rembrandt cu 3 milioane lei. Piesă celebră, catalogată ca atare în colecția lumii. Am depășit măsura în toate.»”

*

Multe dintre rezoluții sînt considerații politice de importanță excepțională pentru orice administrare a țării. Ca de exemplu cea referitoare la salarizarea profesorilor:

1943, aprilie 21
Memoriu al Asociației Generale a Profesorilor Secundari din România referitor la salarizarea profesorilor.
Rezoluția:

„Corpul didactic are dreptate. Nu putem să-l ținem în această situație inferioară și umilitoare. Nu este admisibil ca un profesor secundar să fie plătit mai puțin ca un plutonier și ca un sublocotenent. Dl. Neagu va studia propunerea și în acord cu delegația va găsi soluția. Dacă va fi nevoie să se pună un plus de impozit acelora care cîștigă într-o noapte cît nu cîștigă o mie de profesori într-o viață. Nu putem face echitate de mărire cu profesori în sdrențe, fără entuziasm și mînați sufletește de nevoile vieții.”

*

Rîndurile scrise de Mareșal pe hîrtiile birocratice primite spre aprobare dau seamă și de părerea Conducătorului despre oamenii timpului său. Remarc o excepțională caracterizare a omului de afaceri:
Pe o notă a generalului Gh. Dobre, ministru al Înzestrării Armatei și al Producției de Război, referitoare la „Societatea N. Malaxa”, Ion Antonescu a pus următoarea rezoluție:

„Impresia mea este că domnul Malaxa încearcă să cîștige timp și să încurce cît mai mult «ițele» pentru ca la un viitor să tragă maximul de folos. S-ar putea întîmpla și această eventualitate. Îl asigur că va fi zdrobit de indignarea publică și la propriu și la figurat, fiindcă nimeni nu a uitat și nu va uita în această țară, cît rău a făcut acest domn neamului.

Totuși, nu aceasta mă interesează. Mă interesează ca înzestrarea armatei și economia țării să nu sufere.
Din contră, trebuie asigurată folosirea întregii capacități de fabricație a instituțiilor Malaxa, oricare ar fi sforăriile trase de acest domn.

În consecință, dacă domnul Malaxa caută să creeze prin atitudinea sa condiții juridice de viitor care să-i dea dreptul la despăgubiri și pînă atunci să creeze prin actele sale de sabotaj condiții nefavorabile continuării activității fabricației, Ministerul Economiei Naționale să propună măsurile care trebuie luate pentru a pune capăt jocului domnului Malaxa.

Am avut dorința sinceră de a găsi o formulă de reconciliere a dlui Malaxa cu opinia publică.
Domnia sa refuză întrebuințînd mijloacele specifice rasei sale. Îl privește. Eu servesc neamul și numai neamul.

Domnia sa este tipul clasic al omului acaparator pentru care nu există nici morală, nici conștiință, nici iubire de țară. Există numai iubire de bani, adunați cu orice mijloc, oricît de odios ar fi el și pe spinarea oricui, chiar și pe aceea a soldatului care se sacrifică, ca să trăiască domnul Malaxa.”

De observat că deși are o părere proastă despre Malaxa, definindu-l în chip exact ca tipul clasic al omului acaparator cînd e vorba de bani, Mareșalul cere ca Guvernul să aibă în continuare relații economice cu întreprinderile omului de afaceri.

 

 

Te-ar putea interesa și: