Preşedintele Klaus Iohannis a avut, miercuri, o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti. Liderul de la Cotroceni a abordat și subiectul privind Spațiul Schengen și și-a exprimat speranţa că în cursul acestui an va fi adoptată o decizie pozitivă pentru aderarea României la spaţiul de liberă circulaţie.
„Preşedintele Klaus Iohannis a abordat şi subiectul aderării României la spaţiul Schengen, care continuă să fie un obiectiv prioritar pentru ţara noastră, reafirmând că România este un partener principial şi de încredere al Uniunii Europene, care acţionează constant şi dedicat pentru protejarea şi consolidarea frontierelor externe ale UE, inclusiv pentru gestionarea eficientă a migraţiei ilegale. Mulţumind partenerilor europeni pentru sprijinul larg pentru aderarea ţării noastre la Schengen, preşedintele României a exprimat speranţa că în cursul acestui an va putea fi adoptată o decizie pozitivă în acest sens, cu sprijinul viitoarei Preşedinţii spaniole a Consiliului” informează Administraţia Prezidenţială.
În cadrul întâlnirii au fost abordate teme de actualitate de pe agenda europeană, inclusiv în perspectiva Consiliului European din 29 - 30 iunie. Şeful statului a adresat mulţumiri Preşedinţiei suedeze a Consiliului UE pentru eforturile întreprinse în avansarea agendei europene într-un context dificil, marcat de continuarea războiului Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi de consecinţele complexe ale acestuia la nivel regional şi global.
El a subliniat că România va acţiona în continuare pentru o Uniune Europeană puternică şi rezilientă şi pentru protejarea valorilor şi a intereselor europene comune. Klaus Iohannis a evidenţiat şi necesitatea menţinerii capacităţii UE de a oferi răspunsuri pragmatice şi unitare provocărilor actuale, arătând că unitatea europeană reprezintă un semnal extrem de puternic atât pentru parteneri, cât şi pentru cei interesaţi să dezbine Uniunea, a precizat Administraţia Prezidenţială.
Klaus Iohannis susține ca sprijinul pentru Ucraina să fie menținut
În acest context, preşedintele s-a referit la recentul Summit al Comunităţii Politice Europene organizat cu succes de Republica Moldova la 1 iunie, evocând mesajul unitar de sprijin pentru Chişinău, precum şi pentru Ucraina transmis cu acest prilej, dar şi reconfirmarea relevanţei strategice a Vecinătăţii Estice şi a regiunii Mării Negre.
În perspectiva discuţiilor care vor avea loc în cadrul reuniunii Consiliului European referitoare la Ucraina, şeful statului a evidenţiat necesitatea menţinerii unui sprijin puternic din partea UE pentru această ţară, cât timp va fi necesar. Preşedintele Iohannis a reamintit că ţara noastră a condamnat ferm atacul forţelor ruse asupra barajului Nova Kakhovka. Şeful statului a mai subliniat importanţa celui de-al 11-lea pachet de sancţiuni împotriva Federaţiei Ruse, salutând acordul asupra acestuia intervenit, miercuri, la Bruxelles, la nivelul ambasadorilor statelor membre.
Klaus Iohannis s-a referit şi la importanţa continuării procesului de extindere a Uniunii Europene, pledând, în acest sens, pentru deschiderea anul acesta a negocierilor de aderare cu Republica Moldova şi Ucraina. Având în vedere crizele multiple din ultimii ani şi efectele acestora, preşedintele României a susţinut revitalizarea discuţiilor la nivel european pe tema protecţiei civile, arătând că va ridica acest subiect la Consiliul European de la finele acestei luni, întrucât este necesar un răspuns european unitar şi coordonat în cazul dezastrelor la scară largă, bazat pe un angajament pe termen lung, o mai bună utilizare a resurselor financiare şi o abordare extinsă la nivelul întregii societăţi” arată Administraţia Prezidenţială.
Klaus Iohannis vrea ca Ucraina să adere la NATO
În ceea ce priveşte provocările complexe la nivel economic, preşedintele Iohannis s-a pronunţat pentru consolidarea sustenabilităţii şi a competitivităţii economiei UE, cu luarea în considerare a specificităţilor naţionale şi a diferitelor grade de dezvoltare a statelor membre, în procesul de transformare a economiei europene către un viitor verde.
Şeful statului a transmis viitoarei Preşedinţii spaniole a Consiliului UE, care va debuta la 1 iulie, succes în îndeplinirea obiectivelor stabilite, reafirmând deschiderea României de a coopera îndeaproape pentru o Uniune puternică, pregătită să facă faţă provocărilor actuale şi viitoare.
În cursul discuţiilor au mai fost abordate subiecte de actualitate imediată, cum ar fi progresul procesului de aderare a Ucrainei la NATO, pe care România o susţine pe deplin şi activ, şi consolidarea Flancului Estic, în contextul pregătirii Summitului Aliat de la Vilnius, reconstrucţia Ucrainei, viitorul Black Sea Grain Initiative, fiind foarte apreciat sprijinul României pentru tranzitul produselor ucrainene, situaţia economiei europene, viitorul industriei europene de apărare, precum şi relaţiile UE - China. Întrevederea cu ambasadorii statelor membre ale UE a fost organizată cu prilejul încheierii, la finalul lunii iunie, a mandatului Preşedinţiei suedeze a Consiliului UE.