Președintele PNL, Klaus Iohannis, a fost prezent la emisiunea Evenimentul zilei, unde a criticat coabitarea Băsescu-Ponta.
Candidatul ACL la Președinția României a arătat că nu va semna un pact de coabitare cu premierul României, nici măcar dacă acesta va fi prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu. Iohannis a spus că „nu a apreciat” pactul parafat de Traian Băsescu și Victor Ponta. EVZ vă prezintă principalele declarații ale lui Klaus Iohannis:
„Nu cred în guvern de uniune națională”
● Când voi fi la Cotroceni nu voi face nici o înțelegere cu PSD. Nu voi semna niciun document care să parafeze o înțelegere cu premier PSD. Pact de coabitare între mine și premier nu va fi, indiferent cine va fi premier, chiar dacă va fi Predoiu.
● Nici până azi nu știm de ce nu s-a semnat pact de protocol: cum împart procurorii, cum fac zumzet de fond în această campanie? Eu nu l-am apreciat.
● Nu este treaba președintelui să meargă la tv să spună la 18.30 și să spună: „Dumneata nu ești bun de premier”. Astfel de lucruri trebuie să vină din Parlament. Un președinte își va da repede seama dacă se schimbă majoritatea. Eu nu voi face declarații care să creeze probleme, ci care să rezolve probleme.
● Eu cred în soluții prin consens, sunt cel mai ușor de pus în practică. Nu cred în mitul guvernului de uniune națională. Eu nu doresc guvern PSD, îmi doresc să guverneze partidul meu, PNL.
● Există niște me canisme care func ționează bine. Nu trebuie să vină președintele României, cu degetul ridicat, să spună: „Dați jos guvernul!”. Opoziția trebuie să spună: „Dăm jos guvernul”.
„Am încredere în Justiție”
Iohannis s-a referit și la procesul pe care îl are cu ANI și care este acum judecat la Înalta Curte de Justiție.
● În Justiție am totală încredere (...) Sigur că îmi dăunează această campanie. Li se tot spune oamenilor că Iohannis are o problemă cu ANI, este un comportament incorect față de mine.
● Deocamdată avem un proces pe care l-am câștigat.
● Nu se poate renunța la candidatura la președinție, este imposibil tehnic.
„Ponta pune pe X, Y să mă atace”
Președintele PNL a insistat pe faptul că nu va răspunde unor atacuri precum cel lansat de Gabriela Firea împotriva sa, pe tema faptului că nu are copii.
● Nu am de ce să dau replici cuiva care așa consideră că trebuie făcută o campanie. Oamenii au fost pur și simplu revoltați de această abordare. Lucrurile au fost gândite ca un atac împotriva mea, dar există un milion de cupluri în România care, din varii motive, nu au copii.
● Văd că, în ultima vreme, domnul Ponta face pe elegantul, dar pune pe X,Y, Z...
● Văd o echipă disperată. Am văzut un renumit membru PSD care încerca să se împrietenească cu înalți ierarhi, lucruri care nu țin de o campanie decentă (n.red. -Iohannis s-a referit la faptul că Liviu Dragnea a primit, din partea Bisericii Ortodoxe Române, ordinul „Sfinţii Martiri Brâncoveni”). Părerea mea este că electoratul va sancționa acest stil de campanie al PSD.
● Sondajele noastre indică egalitate, în marja de eroare, în turul doi.
● Este o metodă care se poartă și în altă parte: cel care are un pic mai mult scoate sondaje pe piață. Este un război psihologic, pentru a descuraja oamenii, lucru care este bine jucat crează un avantaj. Sondajele trebuie citite cu mare atenție, ca să nu demobilizeze electoratul de dreapta. Sper să nu apară un efect de demobilizare pentru partidele care mă susțin. Sondajele nu sunt false, se joacă în marja de eroare.
Bugetul, până pe 15 noiembrie
Klaus Iohannis l-a criticat pe actualul premier pentru faptul că întârzie elaborarea bugetului pe 2015, dar nu a știut cât este salariul minim pe economie.
● De la 1 iaunuarie 2015, cresc și salariul minim, și pensiile, și alocațiile pentru copii - după afirmațiile guvernanților. Ce am acuzat este că se promit tot felul de creșteri, pentru 2015. Am spus, ok, vreau să văd bugetul. Și, surpriză, alt guvern va face bugetul - ne spune primul-ministru. În lege scrie 15 noiembrie, după ce inițial scria 15 octombrie. Mă întreb ce fel de președinte va fi acela, care nici măcar aceasta lege nu o respectă?
● Dacă vrem să creștem salariul minim, să o facem după o analiză atentă.
Apartament mic în București
Președintele PNL, Klaus Iohannis, a explicat ieri situația sa locativă, pe perioada campaniei electorale. Potrivit lui Iohannis, el a închiriat, cu „mai puțin de 780 euro pe lună”, un apartament de circa 60 de metri pătrați în București. „Am închiriat un apartament de 60 mp, mai degrabă decât 240 mp. Mi se pare curios că este temă de campanie faptul că eu, provincial recunoscut, am închiriat apartament”, a spus Iohannis. El a refuzat însă să spună care este exact prețul acestei locuințe. „Nu am de gând să vă spun prețul. Este o chestiune privată”, a susținut președintele PNL.