Aflat la Luxemburg, președintele României, Klaus Iohannis a făcut declarații cu privire la numirea noilor șef la DNA și la Parchetul General.
Șeful statului l-a lăudat pe ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, despre care a spus că a condus procedura de selecție, într-un mod transparent, aplaudat de toată lumea.
”S-au organizat interviurile la minister și ministrul a anunțat opțiunile care au reieșit de acolo. Urmează, evident, următorul pas, care este la CSM, după care propunerile vor ajunge - dacă sunt agreate de CSM, desigur - vor ajunge la mine și voi lua o decizie corespunzătoare. Nu cred că se pune problema să evaluăm dacă trebuia schimbat sau nu trebuia schimbat. Este o procedură de la zero, cum se spune, candidații s-au înscris, au fost evaluați de specialiști și aici suntem în momentul de față. Apreciez însă că ministerul a lucrat foarte corect anunțând din timp aceste concursuri și ținându-se de agenda stabilită. Este un lucru important pentru noi toți”, a declarat Klaus Iohannis
Procurorii șefi trebuie să fie oameni cu experiență
Iohannis a mai spus că este important ca în cele două funcții să fie aleși oameni care au o experiență solidă în activitatea de procuror.
”Am auzit de anunțul ministrului Justiției de astăzi. Este un pas important într-o direcție pe care cu toții ne-o dorim bună. Este vorba de scoaterea la concurs a celor trei posturi de la Parchetul General, DNA și DIICOT, conducerile acestor parchete, în conformitate cu noile legi ale justiției și la termen”, a mai spus Iohannis.
Cine sunt propunerile lui Predoiu
În cursul zilei de azi, Cătălin Predoiu a anunţat cine sunt procurorii care vor fi propuși pentru a ocupa funcțiile de procuror general al României şi de procuror şef al DNA.
Aceștia sunt Alex Florin Florenţa şi, respectiv, Marius Ionuţ Voineag. Deși urma să fie anunțată și persoana care va fi nominalizată pentru funcția de procuror șef al DIICOT, Predoiu a anunțat că va face acest lucru în zilele care urmează.
Marius Ionuț Voineag a condus din poziția de procuror șef adjunct, Secția pentru Urmărire Penală și Criminalistică din Parchetul General. Înainte de asta, Voineag a fost șeful Serviciului de combatere a macrocriminalității economico-financiare din cadrul DIICOT.
La rândul lui, Alex Florin Florenţa este procuror la DIICOT și a criticat activitatea actualului procuror general al României, la interviului pentru funcția de procuror șef, potrivit stiripesurse.ro.