De ceva timp s-a tot speculat că Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au divorțat, însă, abia acum actrița a confirmat zvonul. Ioana a recunoscut că, deși se cunosc de 15 ani, problemele din cuplul lor nu sunt recente, ăsta fiind motivul pentru care au decis să pună punc mariajului de 12 ani.
„Da, au mai fost, iar lui Alexandru, la fel ca mie, nu ne place să vorbim despre problemele din viaţa particulară, ci despre proiectele pe care le avem. Nu voiam să vorbim despre viaţa personal”, a declarat actrița pentru Click.
Motivul pentru care cei doi actori au ales să păstreze discreția în ceea ce privește divorțul este fetița lor, Ruxandra, pe care au ales să o protejeze de situația care există între ei.
Ioana nu a oferit foarte multe detalii despre cum au decurs lucrurile și nici care au fost motivele despărțirii. Cert este, însă, că, nu mai formează un cuplu cu Alexandru Papadopol.
„Probabil că tot eu voi anunţa la un moment dat ce se întâmplă. Dar nu e cazul acum pentru că lucrurile nu sunt clare. Şi atunci n-are rost să spun ceva şi să nu se mai întâmple”, a încheiat vedeta.
La scurt timp după ce a confirmat despărțirea, Ioana Ginghină a fost prezentă la un eveniment monden. Cu toate că a încercat să pară detașată și cu zâmbetul pe buze, pe fața ei se putea observa durerea despărțirii.
Aceasta a și transmis un mesaj fanilor prin intrmediul rețelelor de socializare.
„Cand treci prin momente grele pui o rochie pe tine mergi la salon, porti bijuterii si mergi la eveniment! #viatamergeinainte#gogogirl”, a fost mesajul vedetei.