Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, vorbește într-un interviu acordat Evz despre relația cu UDMR, despre condițiile în care ar putea fi reluată prietenia cu liberalii, despre cât de greu e să fii pe scaunul ocupat până mai ieri de Vasile Blaga, și nu în ultimul rând despre noua sesiune parlamentară care se anunță a fi una „extrem de tensionată”. Ioan Oltean nu crede că UDMR dorește să se ajungă la un blocaj la ministerul Sănătății, nemulțumirile Uniunii putând fi rezolvate în Coaliție, iar în ceea ce-i privește pe liberali, secretarul general al PDL nu-i vede pe aceștia să rămână în afara guvernării încă patru ani.
Evenimentul zilei: Care este relația PDL cu UDMR, după demisia lui Cseke Attila de la ministerul Sănătății, după incidentul de la Cluj cu piața volantă? Ioan Oltean: Nici demisia ministrului Sănătății și nici întâmplările nefericite de la Cluj nu au fost și nu sunt de natură a genera o stare conflictuală între UDMR și PDL. Și în ședința de Coaliție de luni, și în discuțiile avute ulterior cu membrii marcanți ai UDMR nu s-au degajat reacții adverse. Avem o relație normală care vizează menținerea unității Coaliției, menținerea unui standard optim de colaborare care să ne permită să ne realizăm programul de guvernare.
Ce se va întâmpla dacă UDMR nu va face nominalizarea la ministerul Sănătății până pe 19 august dacă PDL nu acceptă subordonarea Casei de Sănătate?
Nu cred că UDMR va condiționa nominalizarea unui titular la ministerul Sănătății de soluționarea conflictului dintre ministerul Sănătății și CNAS. Noi suntem de acord că trebuie să găsim o soluție prin care să eliminăm orice fel de contradicție între aceste două instituții pentru că ele sunt de natură să genereze obstrucționări ale reformei dezvoltate de ministerul Sănătății și, în consecință, și premierul și liderii celor două formațiuni politice și membrii Coaliției sunt interesați să identifice calea optimă prin care CNAS să poată să aibă cu ministerul Sănătății un altfel de raport care să fie unul pozitiv.
Să zicem, prin absurd, că nu vor face nominalizarea, se va ajunge la un blocaj? Dacă se ajunge în situația în care să nominalizeze PDL un ministru la Sănătate și ajungeți în Parlament, ce veți face? Vă asigur că nu vom ajunge, dar dacă țineți neapărat să ne referim și la această variantă - există perioada de 45 de zile a interimatului, care va putea fi gestionată de premier prin numirea unui interimar acolo și, între timp, să continuăm discuțiile și negocierile astfel încât să eliminăm orice fel de suspiciuni, orice fel de contradicții, de nemulțumire care ar putea să fie invocate de UDMR, pentru a junge în ultimă instanță ca titularul postului să fie cât mai repede nominalizat. "Nu cred că liberalii vor mai accepta să rămână în afara guvernării" Ce spuneți despre ipoteza lansată și de colegi de-ai dumneavoastră și de șeful statului privind o nouă Alianță cu liberalii? Eu cred că în momentul acesta orice fel de discuție este inutilă. Nu cred că între PDL și PNL, sub autoritatea lui Crin Antonescu, poate fi gândită vreo alianță electorală. Suntem într-o coaliție care funcționează, și funcționează bine chiar dacă majoritatea este una extrem de fragilă, ne străduim să o menținem și cu certitudine ea va funcționa în continuare. Putem gândi o viitoare alianță după alegerile parlamentare din 2012, în niciun caz în perioada aceasta.
Dacă și atunci va fi în fruntea PNL tot Crin Antonescu, ce veți face?
Vom vedea care sunt rezultatele alegerilor, pentru că asta va influența. Va putea să fie Crin Antonescu în fruntea PNL cu un scor electoral care să nu le permită să ajungă la guvernare și nu pot să cred că liberalii, sau parte importantă dintre liberali, vor mai putea accepta să rămână în afara guvernării încă un mandat de patru ani. Nu pot să cred acest lucru, dar așteptăm cu interes pentru că, și aici aș vrea să mă refer și la un aspect invocat de șeful statului, care este atât de contestat de opoziție. Președintele a spus foarte clar că USL nu se constituie într-un partid politic în temeiul prevederilor constituționale și nici a legii partidelor politice. În consecință, nu poate să fie desemnat un candidat al acesteia chiar dacă va obține majoritatea, pentru că articolul 103 vorbește de partide politice.
Da, dar ați văzut că acest lucru a fost contestat de opoziție, și chiar și de judecătorul Curții Constituționale, Ion Predescu.
Este o mare greșeală a domnului Predescu că s-a pronunțat, este judecător la Curtea Constituțională. Domnia sa ar trebui să realizeze că nu se poate pronunța pe o asemenea chestiune. Noi vorbim de prevedere legală. Articolul 103 din Constituție vorbește foarte clar de partide politice. Legea partidelor politice vorbește, de asemenea, foarte clar de partide politice. Nicăieri nu se spune despre asocieri politice, despre orice altă formă. Ei au constituit această asociere politică tocmai pentru acest considerent de a obține 50%. Deci, le transmitem salutările noastre. Viitorul Guvern după alegerile din 2012 îl va forma tot PDL, cu UDMR, cu cei care astăzi sunt în formula guvernamentală. "Emil Boc rămâne premier până în 2012" Ce spuneți despre ipoteza privind desemnarea lui Dinu Patriciu în funcția de premier? Nu cred că este o ipoteză realistă, nu cred că Dinu Patriciu este interesat să intre în politică la nivelul acesta. Pe de altă parte, noi avem un prim-ministru. Emil Boc este primul-ministru. Avem un Guvern care funcționează, avem o Coaliție care funcționează, nu suntem interesați de o asemenea alternativă.
Apropo de asta, sunteți de acord cu președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, că Emil Boc va fi premier până în 2012? Categoric. În momentul acesta, nu mai este niciun interes, nicio motivație care să justifice schimbarea premierului Emil Boc.
Dar din Guvern, cine credeți că ar trebui să fie remaniat? N-aș vrea să influențez eu decizia premierului. Sunt oameni care ar trebui schimbați? Da. Întotdeauna un guvern se erodează, și întotdeauna unii minștri, pe parcurs datorită măsurilor nepopulare pe care le iau, și am avut atâtea măsuri nepopulare, își erodează imaginea. Dar acest lucru este exclusiv în competența premierului. El va face acest lucru dacă va aprecia că se impune.
Cine va fi noul ministru pe fonduri europene și când se va înființa această nouă instituție? Și mai ales, cum va fi ea, independentă sau va fi subordonată unui minister deja existent?
Din informațiile pe care le am eu va fi un minister de sine stătător. Este un domeniu mult prea important ca să creăm doar o Agenție sau o instituție subordonată altui minister, va fi un minister care se va ocupa exclusiv de absorbția fondurilor europene. Cine va fi ministru vom vedea, deocamdată niciun nume nu a fost vehiculat la nivelul Coaliției.
Cu reorganizarea teritorială cum mai stați? Au mai avansat discuțiile cu cei de la UDMR?
Deci, pe organizare teritorială noi ne-am concentrat atenția pe un aspect al acestei reforme care vizează descentralizarea. Este constituită acea comisie care lucrează la identificarea acelor atribuții care pot fi transferate de la nivel central la nivel local. Eu cred că până la sfârșitul anului vom realiza actul normativ special care să rezolve acest lucru. Rămâne acum să identificăm la nivelul fiecărui minister care sunt atributele ce pot fi transferate la nivelul administrației locale în așa fel încât să rămână în special cu atribuții de reglementare, eventual control, iar celelalte atribuții care vizează eliberarea de atestate, avize să fie transferate la autoritățile locale în așa fel încât să fie la îndemâna cetățeanului. "Vom încerca să guvernăm" Trebuia în această vară ca PDL să-și evalueze oamenii din funcțiile publice. Ați făcut asta?
Da, am avut de trei săptămâni încoace ședințe de evaluare a secretarilor de stat, a șefilor de agenții, de companii naționale. Vom face o analiză și în funcție de aceasta vom propune premierului anumite măsuri.
Cam câți vor fi schimbați?
N-aș putea să spun. N-am tras concluziile, ele vor fi hotărâte după ultimele ședințe de analiză. Ce va face PDL pentru a-și mai ridica cota în sondaje? Vom încerca să guvernăm. Să consolidăm reformele pe care le-am început, să menținem țara pe o linie ascendentă, pentru că observați ce se întâmplă în jurul nostru. Este foarte important să asigurăm stabilitate economică, socială, politică, și țara să fie cât mai atractivă și pentru investitorul străin și pentru cel autohton. În același timp, trebuie să creăm premizele ca începând cu luna ianuarie a anului viitor să putem majora salariile și pensiile așa cum ne-am propus și de altfel a apreciat și premierul Emil Boc.
Dar ați văzut că șeful statului i-a criticat pe cei care au promis măriri de pensii și de salarii. Noi n-am vorbit de majorări de salarii și de pensii anul acesta. Și, dacă vorbim, nu este vorba de promisiuni. Noi spunem că, dacă piața economică evoluează așa cum indică cel puțin în acest moment datele economice, în sensul că anul acesta vom realiza creștere ecomonimă de 1,5 – 1,7 % iar anul viitor până la 4 -4,5 % se crează premizele pentru a reveni la nivelul salariilor de dinainte de diminuare. Nu am spus că va fi dat la 1 ianuarie tot sau pe parcursul anului, ci în funcție de evoluțiile economice. Suntem echilibrați, ne uităm în jur și orice măsură pe care o vom dispune va ține cont de interesul social și nu de interesul partidului sau a unei grupări.
Cum este pe scaunul care până mai ieri a fost ocupat de Vasile Blaga? Cum vă descurcați?
Greu. Este foarte greu. Funcția de secretar general este foarte grea. Vii după un om ca Vasile Blaga care a fost mulți, mulți ani secretar general și care s-a impus la nivelul partidului ca un om extrem de puternic. Nu este ușor, dar mă străduiesc să gestionez lucrurile așa cum trebuie. Urmează o sesiune parlamentară tensionată Cum vedeți sesiunea parlamentară din toamnă, având în vedere că aveți multe restanțe: revizuirea Constituției, reorganizarea administrativ teritorială, votul prin corespondență? Va fi o sesiune extrem de tensionată. Cu certitudine, opoziția va încerca ultimele ei zbateri de a veni la putere, pentru că de la anul lucrurile sunt foarte clare- nu mai au niciun interes, urmează alegerile locale și parlamentare. De aceea vor face tot ceea ce le stă în putere ca să obstrucționeze activitatea parlamentară, activitatea Guvernului. Noi însă suntem pregătiți pentru ca întreaga Coaliție să meargă pe drumul reformei, a adoptării actelor normative care vizează pregătirea anului electoral 2012 și suntem convinși că nu va fi ușor. Ne-am obișnuit însă pentru că de trei ani ne luptăm cu o opoziție distructivă, o opoziție care nu urmărește decât să tensioneze și să conflictualizeze Parlamentul, instituțiile și țara.