Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, se declară dezamăgit de plecarea Mihaelei Popa, pe care o consideră o "răsfăţată" a partidului, un om căruia i s-au oferit de toate şi care nu avea motive să plece, avertizând că aceia care pleacă "vor fi întotdeauna nişte străini acolo unde merg".
"Doamna Mihaela Popa a fost o răsfăţată a partidului, i s-au oferit de toate. A fost europarlamentar, preşedinte de organizaţie, senator, vicepreşedinte al partidului. Nu avea motive să plece din partid. Poate că unii care nu au fost băgaţi în seamă şi nu au primit ce a primit dânsa ar putea avea scuza că sunt decepţionaţi, dar dânsa a fost băgată în seamă. I s-au dat de toate", a declarat Ioan Oltean pentru mediafax.ro.
Secretarul general al PDL a spus că ştie motivele pentru care Mihaela Popa a ales să plece din PDL, dar nu vrea să le aducă în discuţie."Ştiu de ce a plecat, dar nu discut acest subiect. Cu toate acestea, mă surprinde decizia dânsei de a pleca din partid. O avertizez şi pe dânsa, şi pe alţii care pleacă în legătură cu faptul că acolo unde merg vor fi întotdeauna nişte străini", a spus Ioan Oltean. CITIȚI ȘI:
- PNL împarte traseiștii în buni și răi: "E mai puțin imoral să treci de la Putere la Opoziție"
- Sulfina Barbu despre plecarea Mihaelei Popa: "Cine trădează tot trădător se numește"
- Boc despre plecarea Mihaelei Popa: Este bine că partidul se curăță de oportuniști
- TRASEISTA de la Iași, momită de Relu FENECHIU cu un post de EUROPARLAMENTAR