Ioan Oltean: Ion Iliescu are un comportament duplicitar

Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, a declarat, într-o conferinţă de presă, că fostul preşedinte al României Ion Iliescu dă dovadă de un comportament duplicitar atunci când acuză PDL că decizia de a boicota referendumul este "nedemocratică, nelegală, neconstituţională".

"M-a surprins extrem de negativ reacţia unor oameni politici legat de decizia PDL (de a boicota referendumul - n.r.). Au existat evenimente similare în anii precedenţi, când aceiaşi oameni politici au avut cu totul şi cu totul altă atitudine şi mă refer aici la Ion Iliescu, care, în 2007, când s-a organizat referendum pentru vot uninominal, a spus că nu va participa la referendum şi chiar a îndemnat la boicotarea acestuia. Atunci, poziţia domnului fost preşedinte a fost una care i-a convenit. L-am văzut aseară (marţi - n.r.) exprimându-şi nemulţumirea că PDL a luat o decizie, spune el, nedemocratică, nelegală, neconstituţională", a spus Oltean, conform mediafax.ro.

El a adăugat că aceeaşi reacţie a auzit-o şi de la premierul Victor Ponta, care era "foarte surprins" de "atitudinea nedemocratică" pe care a luat-o PDL prin decizia de a nu participa la vot. "Nu e o decizie ilegală, nu e o decizie nedemocratică. E o decizie absolut corectă care are în vedere un şir de evenimente politice care au avut loc în ultimul timp şi care au un singur obiectiv, acela de a acapara puterea politică. Un singur bastion a rămas necontrolat de USL şi acela este Preşedinţia. Prin toate măsurile care au fost luate, evident se doreşte şi acapararea acestui ultim bastion al puterii democratice din România", a spus Oltean. Democrat-liberalul a spus că PDL nu participă la vot fiindcă referendumul este al USL: "Ei l-au declanşat, ei l-au provocat, ei au datoria să convingă populaţia să iasă la vot. E referendumul lor şi nu al nostru. În consecinţă, nu avem nicio obligaţie faţă de prezenţa la urnele referendumului". După ce ieri PDL a declarat că îşi va îndemna alegătorii să nu se ducă la referendumul de duminică, CITIŢI ŞI:

  • Ion Iliescu: Decizia PDL de boicotare a referendumului este nedemocratică
  • Blaga: Noi nu obligăm pe nimeni să nu vină la vot, dar nu putem valida neregulile USL