Ioan Niculae, patronul echipei de fotbal Astra Ploieşti, a dezvăluit că Gigi Becali i-a propus să-şi aleagă, la vară, orice jucător de la Steaua.
Uluitoarea afirmaţie a lui Gigi Becali a fost făcut la pauza meciului de la Ploieşti, Astra - Steaua 1-0.
"Se încheagă o echipă bună la noi, o echipă care învaţă din ce în ce mai bine să cîştige, să pună piciorul pe minge. I-am spus lui Gigi la pauză că mi se pare ciudat că un club ca Steaua, cu lotul pe care îl are, se mişcă destul de stîngaci. El mi-a dat dreptate. De altfel, Gigi mi-a zis că pe oricine vreau eu, mi-l dă din vară", a spus Ioan Nicuale.
După 45 de minute de la "oferta" făcută lui Ioan Niculea, Gigi şi-a desfiinţat toţi subalternii, jucători, antrenori, conducători, pe care i-a numit "vagabonzi"!