Ioan Gyuri Pascu şi noile detalii bizare despre moartea ciudată a acestuia.
Medicul care a ajuns primul la Ioan Gyuri Pascu în ziua când acesta s-a simţit foarte rău, a dezvăluit mai multe informaţii importante la Antena 3, în cadrul emisiunii ”Sinteza Zilei”.
“Am fost înștiințați despre un episod de atac de panică pe care artistul îl făcea de o perioadă lungă de timp, cod verde. Am ajuns la curte, am fost întâmpinați de soție sau fosta, doamna Daniela. Era într-o stare bună- n.r. Gyuri Pascu, puțin anxios față de prezența mea ca medic, nu se simțea rău, nu se simțea rău nici când am plecat. L-am lăsat într-o stare mai bună, i-am luat constantele și erau foarte bune. Simptomatologia era săracă, istoricul pe care l-am avut era sărac. Pulsul îl avea 74. Nu l-am întrebat și nu mi-a spus despre bolile cronice.
Nu s-ar fi impus un EKG așa cum l-am găsit eu. Am respectat toate protocoalele și procedurile pe care le fac de ani de zile, nu am avut nicio abatere.
Am conștiința împăcată.
Pentru atacul de panică i-am dat o rețetă. I-am făcut un diazepam pentru că nu se putea odihni, de trei zile doar ațipise, nu dormise.
Am fost audiată de către procurori. În fața procurorilor pot să spun tot ce s-a întâmplat, pentru că asta spune etica medicală.
EKG-ul nu ar fi fost relevant în acel moment, dacă l-aș fi făcut. Putea fi perfect și peste o jumătate de oră s-ar fi putut modifica totul”, a declarat medicul.
La 1 octombrie, apăreau noi informaţii legate de cazul morţii artistului Ioan Gyuri Pascu. Potrivit unui comunicat transmis de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, în noaptea în care artistul a murit s-au făcut trei apeluri la 112 şi nu două cum s-a spus până acum, scrie România TV.
UPDATE Poliţiştii au ridicat, vineri dimineaţă, documente de la serviciul de Ambulantă.
Potrivit anchetei realizate de jurnaliștii GSP, Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a declarat că în cayul lui Gyuri Pascu au fost efectuate 2 apeluri care solicitau un echipaj medical.
”Da, în jurul orei 3, la 10 minute după apel, o ambulanță de consult a ajuns în casa unde era Gyuri Pascu. Tensiunea era bună, 12 cu ceva, pulsul era bun, de 74. Soția tot spunea că domnul Pascu face atacuri de panică, astfel încît medicul i-a administrat o jumătate de fiolă de diazepam”, a povestit Alis Grasu, precizând că diagnosticul medicului a fost ”Atac de panică”.
Tot Alis Grasu sa spune că următorul apel a fost primit ”după ora 4”.
”La următorul apel la 112, cel de după ora 4, au ajuns două mașini de la SMURD și o ambulanță de tip C, cu medic de la noi. Nu sînt niciodată prea mulți oameni pentru o resuscitare. Dar medicul nostru n-a mai intervenit,pentru că cei de la SMRD i-au spus că se ocupă ei și ambulanța noastră a plecat”, a mai precizat Grasu, potrivit tolo.ro.
Însă, potrivit noilor informații, a fost efectuat și un al treilea apel despre care nimeni nu a amintit nimic.
"În urmă căutărilor efectuate în baza de date a Centrului Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 Bucureşti, au fost identificate trei apeluri referitoare la evenimentul descris de dumneavoastră, şi petrecut în dată de 26 septembrie anul curent, la orele 03:23, 04:42 şi 04:53. Persoană care a efectuat primul apel a anunţat o urgenţă medicală, motiv pentru care a fost transferat Dispeceratului de Urgenţă al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov.
Apelanta a revenit precizând că, deşi la adresa a fost un echipaj de ambulanţă, nu ştie ce are pacientul, motiv pentru care apelul a fost transferat imediat către acelaşi Dispecerat. La ultimul apel s-a anunţat că starea pacientului s-a agravat, cazul intrând în zona de competenţă a ISU - SMURD către care a fost direcţionat. Datele referitoare la codurile de urgenţă sunt de competenţă agenţiilor de intervenţie."
În urma unui control realizat de Comisia de Disciplină din cadrul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov au fost descoperite două nereguli în ceea ce privește modul de intervenție a echipajului de consultații care a ajuns prima dată la domiciliul lui Ioan Gyuri Pascu.
Medicul nu poate face dovada consimțămâtul pacientului pentru a nu fi internat. Acest caz va fi trimis către Colegiul Medicilor pentru a se vedea dacă nu este vorba și de malpraxis.
În al doilea rând, au fost găsite nereguli în utilizarea truselor medicale pe care le avea echipajul la dispoziție, transmite Digi24. În 13 ani de carieră, este prima abatere de acest gen a medicului care a intervenit în caz. Acesta va fi sancționat conform faptelor sale.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar de moarte suspectă după decesul actorului Gyuri Pascu, aceştia solicitând mai multe documente de la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov, urmând să fie audiate mai multe persoane.
Dosarul de moarte suspectă a fost deschis imediat după decesul artistului, potrivit procedurii, transmite Mediafax citând surse judiciare.