Mircea Geoană dă de înţeles că ar vrea să revină în PSD, de unde a fost exclus cu mare tam-tam anul trecut, pe 22 octombrie. PSD, în schimb, nu este entuziasmat.
Vicepreşedintele PSD Ioan Chelaru a declarat pentru mediafax.ro că nu este suficient ca senatorul Mircea Geoană să-şi exprime dorinţa de a reveni în partid, mai este necesar şi acceptul PSD, "având în vedere momentele relativ delicate prin care a trecut şi la care a expus şi partidul". "Eu i-am recunoscut întotdeauna fostului preşedinte al partidului şi colegului de Senat Mircea Geoană calităţile importante de om politic şi dimplomat şi pe care sigur nu şi le-a pierdut, însă aceasta este opţiunea dumnealui, dacă doreşte sau nu să revină în PSD. Dar nu este numai opţiunea dumnealui, este şi opţiunea partidului care trebuie să-l şi primească de data aceasta, având în vedere momentele relativ delicate prin care a trecut şi dumnealui şi la care a expus şi partidul. Eu rămân la părerea că decizia rămâne la domnul Geoană şi, dacă şi-o va manifesta în mod expres în sensul depunerii unei adeziuni, sigur că trebuie să se ia o decizie", a declarat Chelaru. CITIŢI ŞI:
- Geoană îşi curtează foştii colegi: Sentimental, eu nu am plecat niciodată din PSD