A fost UCIS pentru că FLUTURAT TRICOLORUL. Povestea CUTREMURĂTOARE a unui EROU ce avea doar 24 de ani

În cel de-al 22-lea număr al ziarului „Românul”, la numai cinci zile după Marea Unire, vineri 6 decembrie 1918, este scris un articol consisten despre Ion Arion, stegarul din Agriș care a fost împușcat în Gara Teiuș de Sfântul Andrei, cu o zi ca Marea Unire să fie proclamată la Alba Iulia, cu doar 15 kilometri înainte de a ajunge la destinație.

În momentul crimei, Arion flutura tricolorul pe fereastra trenului care străbătea gara. Ion Arion a devenit astfel simbolul jertfei pentru Unire, fiind declarat erou al poporul român.

„Înmormantarea lui Ion Arion.

Luni înainte de amiază a fost ridicat în biserica din Maieri catafalcul, pe care a fost așezat sicriul cu Mortul națiunei. Cu cămașa desfășurată, cu o pată roșie pe piept, dar cu fața senină zăcea pe catafalc stegarul Ion Arion, țăranul din Agriș, răpus de un glonț mișelesc.

Incă în noaptea de Sâmbătă spre Duminecă se lățise vestea despre atacul mișelesc din gara dela Teiuș, unde „husarii" maghiari au dat salve asupra trenului în mișcare, arborat cu steaguri românești și care aducea pe cei ce grăbiau la A.-Iulia. Advocatul din Turda d. dr. Rațiu ni-a adus-o la otelul Hungaria, unde era biroul Consiliului Central și lumea umpluse cafeneaua și sala restaurantului. Cu iuțeala fulgerului se răspândise vestea. O umbră de durere se văzu pe fața tuturora și pumnii se încleștau”, se arată în articolul din ziarul Românul.

„Luni înainte de amiază, în ședința Marelui Sfat, d. dr. St. C. Pop, președintele Consiliului Național îl proclamă pe Ion Arion de Mort al Națiunei Române și aduce aduce la cunoștință că înmormântarea va avea loc după amiazi din biserica Maieri.

Pe la orele 2 lume multă se îndreaptă către biserica din Maieri, ca să dea onorul din urmă stegarului Ion Arion.

Biserica din Maieri era tixită cân d puțin înainte de orele 3 sosesc delegații Marelui Sfat, în al cărui nume d. dr. Laurențiu Oanea depune pe sicriul deschis o cunună mare însoțind acest act cu următoarele cuvinte:

Națiunea română recunoscătoare pentru jertfa mare, că cu sângele Tău ai sfințit actul Unirii tuturor Românilor îți aduce prin aceste flori trecătoare, mulțumită și recunoștință eternă și-ți declară că numele Tău va fi scris cu litere de aur în Cartea eroilor, cari au murit pentru idealul nostru împlinit azi și botezat cu sângele Tău”, mai meționează sursa citată.

Pe fundele de mătasă ale cununei era scris: Prinosul Națiunei Române pentru jertfa Sfintei Uniri – Marele Sfat Național Român.

La orele 3 se începe celebrarea prohodului prin părintele Rusan, Alba-Iulia, asistat de părintele din Agriș d. George Purdea și preotul militar d. V. Debu, Arad. In panegiricul ce l-a rostit părintele G. Purdea, spune cine a fost Ion Arion. Patru ani de zile a suportat suferințele răsboiului, a fost un om virtuos și român însuflețit. Meritul e a lui Ion Arion că în Agriș s'a format garda națională comunală. Invocă răsbunarea mortului.

Vorbește apoi părintele protopop d. Rusan din Alba Iulia. Iubirea Ungurilor față de români – a spus părintele Rusan – ni-o arată cazul acesta. Jertfa aceasta a pecetluit Unirea noastră cu România.

Ca al treilea își ridică cuvântul lângă catafalc d. Vasile Goldiș, șef al secției pentru instrucție, culte și naționalități. Hristos prin patimă și moarte a mântuit neamul omenesc din sclavie așa și Ion Arion ne-a mântuit pe noi. Să nu se întristeze mama învăduvită – un frate al Mortului e în România, iar altul mai mic e acasă. Pe Ion Arion îl va eterniza istoria și-l vor cânta flăcăii și fetele dela sate în doinele 

Ioan Arion (n. 3 iunie 1894, Agriș, România – d. 30 noiembrie 1918, Gara Teiuș, Alba) a fost un stegar, veteran de război din Primul Război Mondial, singurul martir al Unirii de la 1918, împușcat în tren în timp ce flutura tricolorul.