Mircea Rednic i-a reproșat prietenului său, Ioan Andone, că a acceptat să facă diverse compromisuri, atât timp cât a lucrat la Dinamo.
Mircea Rednic îi reproșează lui Ioan Andone, fost antrenor la Dinamo, că a acceptat să lucreze cu Adrian Mutu, lucru pe care „Puriul” spune că nu l-ar fi făcut. Antrenorul lui Mouscron a criticat conducerea echipei din Ștefan cel Mare, despre care a spus că nu este interesată să păstreze jucătorii, pe care îi vinde pe bani puțini.
„Dinamo ar trebui să îl țină pe Contra. Ca să ai rezultate e nevoie de continuitate. Trebuie să ții mai mult timp un antrenor. Nu poți aduce un antrenor, să-i faci un lot și după să nu îi mai prelungești contractul. Ați văzut ce filosofie este la Dinamo. Spun că vor performanțe, dar cum apare o ofertă, dau jucătorul imediat. Vând pe bani puțini. Asta îi reproșez și lui Andone. Îmi pare rău că a pierdut, dar a pierdut pe mâna lui. Nu poți spune că ai lot mai bun decât al meu. Uitați-vă la jucători au plecat de la Dinamo, Mevlja și Puljici. Și vorbesc doar de defensivă. Nu putem compara jucătorii aduși de mine cu ce s-a adus în vară. Andone e prietenul meu și îmi pare rau pentru el. Nu merita. Chiar nu am înțeles de ce a acceptat situația asta. Eu nu lucram cu Adrian Mutu. Nu am lucrat nici cu Dinu Gheorghe. Eu am mers pe mâna mea", a spus Rednic la Digi Sport.