Invocând lucrări de întreținere, Rusia urmează să oprească fluxul de gaze spre Europa prin conducta Nord Stream

Sursa foto: Arhiva evz

Neașteptatul blocaj, care ar dura trei zile, provoacă temeri potrivit cărora o tăiere a gazelor rusești va duce la intrarea Europei în recesiune

Exportatorul de gaze rus, Gazprom PJSC, a anunțat că, în cursul acestei luni, va întrerupe timp de trei zile livrările de gaze către Germania din cauza unor lucrări de întreținere, anunțul provocând noi presiuni asupra unei Europe și așa în penurie de energie, scrie The Wall Street Journal.

Neașteptatul demers ar putea complica eforturile depuse de Germania și de o bună parte a Europei de a-și spori rezervele de gaze pentru a evita o raționalizare, pentru a-și ține populația la căldură pe parcursul unei ierni continentale prelungite și pentru a evita închiderea unor fabrici.

Moscova și-a redus deja livrările prin conductă – principala sa legătură cu Europa – cu 20% din capacitatea maximă, invocând probleme tehnice la turbine. Oficialii germani și europeni au respins aceste explicații, calificând tăierea gazelor drept un atac economic ca ripostă la sprijinul acordat de europeni Ucrainei în războiul cu Rusia.

Rusia și, anterior, Uniunea Sovietică au implicat generații întregi în deschiderea unor relații energetice în inima Europei. Ieftinul gaz siberian s-a scurs zeci de ani prin conducte în centralele electrice și în sobele locuințelor, Rusia câștigând astfel miliarde de dolari.

Dar, în lunile premergătoare invaziei Rusiei din Ucraina, președintele Vladimir Putin s-a folosit de forța energetică a țării sale pentru a încerca să dezbine Occidentul. Potrivit analiștilor, el spera ca astfel să respingă blocada economică impusă Rusiei, provocând probleme financiare în sens invers și subminând astfel dorința capitalelor europene de a-i furniza Kievului arme și bani.

Liderii europeni se așteaptă ca Rusia să scadă nivelul gazelor ca “să se joace” cu întreaga regiune și să provoace nesiguranță. O tăiere completă este și ea posibilă, dar asta ar costa scump economia Rusiei dependentă de exportul de energie, o economie și așa strâmtorată de sancțiunile occidentale. O închidere completă a fluxului de gaze ar face ca Moscova să rămână fără alte “muniții” la care să poată apela.

Simone Tagliapietra, de la Institutul Bruegel, crede că, în lunile următoare, Rusia va continua să întrerupă din când în când livrarea gazelor spre Europa pentru a-și menține presiunile și pentru a provoca o majorare a prețului gazelor înainte de a le întrerupe complet.

“Statele Uniunii Europene trebuie să-și intensifice acțiunile de economisire și să se pregătească astfel pentru vremurile grele care le așteaptă”, a spus el. “Iarna se apropie, iar noi nu putem rămâne nepregătiți”.

Depozitele de gaze ale UE sunt acum pline în proporție de aproximativ 76% - o medie istorică pentru această perioadă a anului. Ajungând la aproximativ 78%, Germania și-a umplut recent depozitele mai rapid decât se așteptase. Totuși, s-ar putea ca niciun depozit plin în totalitate să nu fie suficient pentru ca regiunea să depășească iarna în cazul în care Rusia își întrerupe complet livrările.

Vineri, Gazprom a anunțat că revizia va avea loc în perioada 31 august – 2 septembrie, iar dacă nu vor fi descoperite defecțiuni, fluxul va fi reluat la cota actuală.

În Europa, prețul gazelor a atins niveluri-record, estimându-se că, în Olanda, etalonul din nord-vestul Europei, acesta ar depăși procentul de 5%.

Pentru Rusia, reducerea fluxului de gaze spre Europa este un joc periculos. Cum rezervele interne ale Rusiei cresc rapid, vor trebui închise mai multe puțuri de gaze. Odată închise, unele puțuri ar putea pierde din presiune, iar redeschiderea lor ar fi costisitoare, dacă nu chiar imposibilă, pe terenul arid al Siberiei.

Opțiunile Rusiei de a-și reorienta fluxul de gaze spre Asia sau spre alte piețe sunt limitate de însăși infrastructura rusească, în general europeană. În 2019, a fost deschisă o conductă spre China, dar ea are o capacitate redusă. O a doua conductă este acum subiectul unor negocieri cu Beijingul, dar vor trece ani până când ea va putea fi finalizată.

Inaugurat în 2011, gazoductul Nord Stream are o capacitate anuală de 55 miliarde de metri cubi, suficientă ca să acopere aproximativ 10% din consumul anual din Uniunea Europeană.

Înaintea invaziei Rusiei în Ucraina, Uniunea Europeană importa din Rusia aproximativ 40% din necesarul său de gaze. Guvernele din Europa încearcă să primească gaze din partea altor furnizori, printre care Norvegia, Algeria, SUA și Qatar, care deseori, parvin sub formă de gaz lichefiat, la bordul unor nave.

Germania construiește pe coastele sale mai multe terminale pentru gaz lichefiat și a planificat cinci terminale plutitoare care pot gestiona asemenea fluxuri pe termen scurt.

Țara a mai făcut și alte demersuri pentru a depăși iarna. În afara eforturilor de conservare, Germania intenționează să amâne închiderea ultimelor trei centrale nucleare, având în vedere că țara se așteaptă la o criză de energie. (Articol de Georgi Kantchev; Traducerea: Alexandru Danga, RADOR)