Învingători pe ringul de dans

După şapte săptămâni de competiţie, telespectatorii Pro Tv au ales, vineri seară, câştigătorii emisiunii „Dansez pentru tine”: premiul cel mare în valoare de 60.000 de euro şi trofeul emisiunii au ajuns la perechea formată din Monica Irimia de la Cheeky Girls şi Darius Belu.

Pro Tv a fost lider incontestabil de piaţă pe toată durata emisiunii “Dansez pentru tine”. În minutul de aur înregistrat la ora 22.54 peste două milioane o sută de mii de telespectatori din întreaga ţară urmăreau evoluţia celor trei perechi rămase în cursă.

Lacrimi de fericire au cuprins chipul lui Darius în momentul în care a fost anunţat numele câştigătorului. Timp de şapte săptămâni, împreună cu Monica Irimia de la Cheeky Girls, Darius a luptat şi a sperat, cu un singur gând în minte: acela de a le putea oferi frăţiorului său mai mic şi mamei sale o viaţă mai uşoară şi un acoperiş deasupra capului. Bucuria nemărginită a fost cea care i-a făcut pe Darius şi Monica să-şi exprime emoţiile printr-un sărut.

Telespectatorii Pro Tv au ales şi perechea care a ocupat locul al doilea în concurs: Roxana Al-Sanadi şi Alin Oprea. Pentru ei, marea finală a însemnat locul al doilea şi premiul de 20.000 de euro, bani care o vor ajuta pe Roxana să le asigure copiilor săi un viitor liniştit.

Pe podium au urcat şi Piticu şi Oana Dedeu, perechea clasată, în urma voturilor telespectatorilor, pe locul al treilea.

Pe lângă premiul în valoare de 15.000 de euro, prin care visul său de a-i oferi mamei un atelier de croitorie a început deja să capete contur, Oana a fost aleasă pentru a face parte, începând cu următorul sezon, din baletul emisiunii.

Pe întreg parcursul emisiunii, Pro Tv a fost lider absolut de audienţă pe toate targeturile de public, spulberându-şi concurenţa care s-a aflat la distanţă mare. Pe ansamblul întregii emisiuni difuzate între 20.30 şi 01.20, Pro Tv a avut o audienţă medie de 8,8 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 25,7%, în timp ce Antena 1 s-a clasat abia pe locul al treilea cu 2,2 puncte de rating şi 6,5% cotă de piaţă.