Investiţiile străine directe au totalizat în primele două luni 282 milioane euro, în creştere cu 35,6% faţă de același interval din 2013, potrivit datelor Băncii Naţionale (BNR).
Participaţiile la capital au însumat 375 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat o valoare netă negativă de 93 milioane euro.
În luna februarie, România a reuşit să atragă doar 36 milioane de euro, un minim al ultimului an, faţă de 244 milioane de euro în ianuarie.
Anul trecut, investiţiile străine directe (ISD) au crescut cu 26,8% comparativ cu anul anterior la 2,71 miliarde euro, atingând vârful ultimilor patru ani, după ce în 2012 s-a consemnat prima apreciere de la începutul crizei.