Investiţiile şi consumul eficient vor reduce penele de curent

Investiţiile şi consumul eficient vor reduce penele de curent

Reţeaua învechită şi conectările ilegale sunt printre cauzele întreruperii alimentării cu electricitate a consumatorilor din Capitală, susţine directorul Enel Distribuţie.

Grupul Italian Enel are programate investiţii de sute de milioane de euro pentru îmbunătăţirea şi modernizarea reţelei de distribuţie. Directorul general al Enel Distribuţie, Giuseppe Fanizzi, spune că până în prezent au fost efectuate investiţii de circa 800 milioane de euro, iar rezultatele sunt deja vizibile.

EVZ: Care este nivelul investiţiilor realizate de Enel în zona de distribuţie? Giuseppe Fanizzi: Enel a lansat un amplu program de modernizare pentru îmbunătăţirea şi modernizarea reţelei de distribuţie din România. Circa 800 de milioane de euro au fost deja investite în cele trei companii de distribuţie pe care Enel le deţine în ţară. Cea mai mare parte a acestor investiţii este destinată modernizării reţelei învechite de distribuţie. Au fost introduse noi tehnologii - precum sistemul de control de la distanţă. Acesta ne permite să controlăm anumite componente ale reţelei de la distanţă. În cazul producerii unei avarii, putem astfel realimenta consumatorii într-un timp mai scurt. Sistemul este deja operaţional în zonele deservite de Enel Distribuţie Banat şi Enel Distribuţie Dobrogea.

În regiunea Muntenia Sud, între 2009 şi 2010, Enel Distribuţie Muntenia a realizat volumul de investiţii prevăzut în contractul de privatizare.  În plus, subliniem că în 2010 valoarea cheltuielilor de capital în regiune a depăşit semnificativ nivelul investiţiilor prevăzut în contract.

Rezultatele în toate cele trei companii de distribuţie devin vizibile. De exemplu, în Banat, durata medie de întreruperi a scăzut cu peste 44% în primele şase luni ale anului, comparativ cu perioadă similară din 2010.  În Dobrogea, acest criteriu de calitate s-a îmbunătăţit cu circa 50% în primul semestru din 2011, comparativ cu perioada similară din 2010. Chiar şi în Muntenia, unde Enel a achiziţionat compania mai târziu, durata medie de întreruperi a scăzut cu 28%.

A fost reţeaua moştenită într-o condiţie atât de rea? Care a fost nivelul investiţiilor înaintea privatizării EMS? Principalele probleme ale reţelei de distribuţie din România pornesc de la faptul că reţeaua a fost construită acum 30-40 de ani şi nu a fost gândită în aşa fel încât să îndeplinească cerinţele din prezent. În anii ‘60 şi ‘70, când România trecea printr-o perioadă de industrializare puternică, reţeaua a fost dimensionată pentru consumatorii industriali mari, fără a lua prea mult în considerare consumatorii casnici. Astăzi situaţia s-a schimbat, în special în Bucureşti şi în zonele urbane. Consumul casnic a crescut considerabil (o gospodărie medie are nevoie de cinci ori mai multă energie astăzi decât acum 20 de ani). Însă investiţiile în reţeaua de distribuţie nu au ţinut pasul cu această schimbare majoră în structura consumului, înainte de privatizare. Nivelul mediu de investiţii în cei trei ani dinaintea privatizării Muntenia Sud a fost de circa 47 de milioane de euro pe an, în timp ce acum cifra este de cel puţin două ori mai mare.

Din experienţa dvs., din punctul de vedere al modernizării reţelei, putem compara Bucureştiul cu investiţiile realizate în alte capitale/ oraşe mari din Europa? Este dificil să facem o comparaţie întrucât fiecare oraş are propriile caracteristici. În multe oraşe din Occident in vestiţiile în reţeaua de distribuţie au fost făcute constant, pe parcursul multor ani. Practic, reţeaua a fost construită pas cu pas, ajustândo în mod constant la nevoile în schimbare ale consumatorilor.

În schimb, în Bucureşti au fost făcute investiţii majore acum 30-40 de ani, când cea mai mare parte a infrastructurii curente a fost construită. Însă nu a fost gândită pentru a sprijini consumul viitor mult mai mare al consumatorilor casnici. În anii ‘90 şi în ultimul deceniu, consumul casnic din Bucureşti a crescut constant întrucât tot mai mulţi oameni au avut acces la televizoare, frigidere, sisteme de aer condiţionat şi aşa mai departe, iar reţeaua nu a putut face faţă acestei tendinţe. Acum, investiţiile noastre urmăresc schimbarea acestei situaţii critice, prin crearea unei reţele care să poată face faţă cererii de energie din prezent şi din viitor.

Consumatorii se plâng în continuare de penele de curent. Care sunt principalele cauze? Chiar dacă pare absurd, una dintre cauzele întreruperilor de curent sunt lucrările de investiţii pe care le realizăm astfel încât consumatorii să aibă mai puţine întreruperi în viitor! Aşa cum trebuie să opreşti curentul când schimbi o priză din casă, aşa trebuie noi să întrerupem electricitatea pe străzile unde lucrează echipele sau contractorii noştri.

De multe ori, conectările ilegale la reţea. Persoanele care utilizează branşamente ilegale nu numai că îşi riscă viaţa prin aceste acţiuni, dar şi întrerup furnizarea de energie pentru consumatorii de bună credinţă. Toate acestea reprezintă pierderi pentru consumatorii finali şi se traduc prin pene de curent în zonele în care conectările ilegale la reţea sunt frecvente.

Câteodată suntem afectaţi şi de lucrările de construcţie realizate de alte companii care nu au legătură cu noi. Un exemplu recent a avut loc în august, când o companie ce lucra la o reţea subterană a secţionat unul dintre principalele cabluri de înaltă tensiune ce alimentează centrul Bucureştiului. Ne-a luat numai câteva secunde să repornim alimentarea cu energie, astfel încât consumatorii aproape că nu au simţit. Însă situaţia a rămas critică pentru noi. Dacă mai secţiona cineva cablul rămas de înaltă tensiune, 75% dintre consumatorii din acea zonă puteau rămâne fără curent timp de două săptămâni.

Aveţi vreo sugestie pentru consumatori în vederea unui consum mai eficient? Ce trebuie făcut în caz de întreruperi? Primul şi cel mai simplu lucru pe care fiecare dintre noi trebuie să îl facă este să cheme o companie specializată, care să verifice sistemele electrice din casă. În multe cazuri primim plângeri legate de întreruperi care nu se află de fapt în jurisdicţia noastră. Reţeaua de distribuţie se termină la intrarea în clădirea consumatorului, iar, conform legislaţiei, companiile de distribuţie nu pot opera sistemele private de energie ale consumatorilor. Fiecare consumator poate contribui la siguranţa furnizării prin verificarea sistemelor electrice din propira locuinţă pentru a determina dacă trebuie înlocuite sau consolidate.

Un alt sfat important este înlocuirea becurilor incandescente tradiţionale cu becuri noi, eficiente din punctul de vedere al consumului şi care durează mai mult. A te asigura că achiziţionezi sau înlocuieşti aparatele casnice curente cu unele noi, mai eficiente, este un alt pas în vederea reducerii consumului de energie.

Mai mult, măsuri simple, de exemplu scoaterea din priză a aparatelor când plecăm de acasă pentru o perioadă mai lungă de timp, ne pot ajuta să reducem consumul de electricitate şi să prevenim deteriorarea aparatelor în cazul unui şoc electric neprevăzut. "Persoanele care utilizează branşamente ilegale nu numai că îşi riscă viaţa, dar şi întrerup furnizarea de energie pentru consumatorii de bună credinţă." GIUSEPPE FANIZZI, directorul general al Enel Distribuţie

Ne puteți urmări și pe Google News