Investițiile publice au devenit motorul principal de creștere economică sub guvernarea PSD

PSD. Sursa foto: dreamstime.com

În numai un an de la preluarea mandatului, Guvernul PSD condus de Marcel Ciolacu a schimbat radical economia României. Pentru prima dată după mulți ani, investițiile au fost contribuția principală la creșterea economică, țara noastră numărându-se printre statele membre UE cu cele mai importante creşteri ale producţiei industriale din blocul comunitar în 2023.

Contribuția la formarea PIB-ului este de 26,9%, cea mai mare din ultimii 11 ani. Pentru 2024, Guvernul condus de Marcel Ciolacu merge în aceeași direcție, cu investiții publice duble față de perioada guvernării de dreapta și cu 60% mai mari decât anul trecut.

Investițiile, o prioritate pentru PSD

În 15 iunie 2023, atunci când a preluat mandatul de prim-ministru, una dintre promisiunile făcute de Marcel Ciolacu a fost aceea de a implementa modelul economic bazat pe investiții și patriotism economic.

În plan economic, cred cu tărie că trebuie să schimbăm perspectiva, trebuie să începem să producem mai mult și mai bine aici, la noi acasă, cu bani europeni. Patriotismul economic va transforma economia dintr-o economie bazată pe consum din import într-o economie bazată pe producție. Vom avea o creștere economică sănătoasă, vom crea locuri de muncă și vom crește exporturile.

Avem 250 de miliarde de lei pregătiți pentru investiții în următorii ani, bani cu care vrem să sprijinim toate companiile care produc în România. În plus, în perioada următoare, fondurile europene trebuie să fie motorul acestei economii”, era promisiunea făcută de Ciolacu, în 15 iunie 2023, atunci când a preluat mandatul de premier.

Marcel Ciolacu. Sursa foto: EVZ

Viziunea pentru România este bazată pe investiții și patriotism economic

După preluarea mandatului de premier de către PSD, declarațiile au fost puse în practică. O arată valoarea totală record a investițiilor publice anul trecut, de 101 miliarde lei, atestată prin execuția bugetară.

O sumă cu 11 miliarde de lei mai mare decât deficitul bugetar, care probează și lipsa de fundament a celor care au criticat împrumuturile asumate de Executiv.

Transpunerea Viziunii pentru România în realitate este demonstrată și de rezultate tangibile. Potrivit datelor Eurostat, în 2023, țara noastră a avut cea mai ridicată pondere a investițiilor productive (formării brute de capital fix) în PIB din ultimii 11 ani.

Mai exact, investițiile productive în economia românească au reprezentat în anul 2023 o sumă agregată de 87,3 miliarde euro, adică 26,9% din PIB (locul 2 în UE27, după Cehia, cu 27,0% din PIB).

Sunt investiții productive mai mari cu 13 miliarde euro decât în anul 2022 și cu 70% mai mari decât în timpul guvernării de dreapta din anul 2020.

Bani. Sursa foto: Arhiva EVZ

Faptul că 2023, pentru prima dată după mulți ani, a fost anul modelului economic bazat pe investiții, este confirmat și de Banca Națională a României (BNR).

În „Raportul asupra inflației”, dat publicității în luna mai, analiștii BNR arată că „investițiile productive au avut un parcurs remarcabil, o premieră în ultimii ani, și o contribuție la creșterea economică de 3,6 puncte procentuale, peste cea a consumului populației, de 2,2 puncte procentuale”.

Accelerarea investițiilor promovate de Guvernul PSD continuă și in 2024

În 2024, Guvernul condus de Marcel Ciolacu merge în aceeași direcție și va crește valoarea investițiilor. PSD prevede că peste 120 de miliarde de lei de la bugetul național și din fonduri europene vor fi alocate lucrărilor de infrastructură publică.

Suma reprezintă echivalentul a 7,2% din PIB. Astfel, România se apropie de ținta de 10% din PIB, anunțată de premierul Marcel Ciolacu încă din mai 2023.

De altfel, ultima execuție bugetară arată că valoarea investițiilor publice a atins în luna mai valoarea record de 47 de miliarde de lei, fiind mai mari cu 60% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Din această sumă, un procent de 66% vin din fonduri europene. De altfel, prin alocarea resurselor necesare din partea guvernării PSD, a fost eliminat și riscul de a pierde bani europeni.

PSD este partidul care introduce în România salariul minim european, are cei mai mulți primari și președinți de Consilii Județene campioni ai proiectelor cu bani de la Comisia Europeană și a reușit, în actuala guvernare, să ducă absorbția de fonduri europene la peste 97%.