Singurul parc de aventură din Timiş, finalizat de anul trecut, nu poate fi încă deschis, deși vremea ar permite acest lucru. Motivul e legat de faptul că acesta nu are, încă, administrator.
Adventure Park Nădrag înseamnă 1,5 hectare de teren, de la ieşirea din localitate, înspre fosta cabană Căpriorul, în locul cunoscut sub numele de Poiana Negri, suprafață pe care au fost amenajate șase trasee, cu 64 de elemente suspendate (traversări, săritoare, platforme, căţărători). Fiecare dintre rute are câte o tiroliana, cu o capacitate de 300 de persoane pe zi.
Primarul comunei Nădrag, Liviu Muntean a declarat pentru Cetăţeanul.ro, că doritorii au început să se intereseze, însă parcul nu poate fi deschis din lipsa unui administrator. “Parcul l-am finalizat deja de anul trecut din decembrie. Am purtat câteava discuţii cu cei de la Consiliul Judeţean Timiş, pentru ca să fie preluat de Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului în Timiş (APDT), asociaţie la care comuna Nădrag este membru fondator, pentru a se găsi soluţii de punere în valoare a parcului, de promovare a acestuia şi implicit a comunei noastre. Discuţiile noastre sunt foarte avansate, dacă asociaţia se implică vor fi angajate două persoane care să se ocupe de el”, a declarat Muntean.
Investiția pentru realizarea acestui parca se ridică la 250.000 de lei. (Sursa foto: Cetățeanul.ro)