Stare de alertă în Los Angeles, după ce 200 de tone de ţiţei s-au scurs pe străzi din cauza unei conducte fisurate, informează presa americană citată de Digi24.
Incidentul a avut loc într-unul dintre cartierele de la periferie, iar ţiţeiul s-a răspândit pe aproximativ un kilometru. În unele zone, nivelul de ţiţei scurs din conducta fisurată ajungea şi până la genunchi.
Echipele de intervenţie s-au chinuit timp de mai multe ore să repare fisura, iar combustibilul ce a inundat străzile a fost curăţat, în cele din urmă, de pompieri.