Faimosul monument dedicat dragostei, din vechea Indie, putrezeşte! Specialiştii dau vina pe apa freatică, bătrânii spun că este vorba despre un blestem.
În anul 2011, ştirea care a făcut înconjurul lumii cu mare viteză a fost aceea că Taj Mahal-ul, superbul monument din India dedicat dragostei, ar putea deveni amintire.
Îşi pierde din strălucire
Iată însă că în prezent India pregăteşte un nou program de restaurare a Taj Mahal-ului, unul dintre cele mai vizitate monumente ale lumii, pentru a evita ca poluarea să-i îngălbenească marmura albă, după cum relata EFE. Monumentul, situat în oraşul Agra, în nordul ţării, a mai fost supus în 1994, 2001 şi 2008 unor tratamente similare pe bază de argilă, după cum a declarat un responsabil indian, B. M. Bhatnagar, pentru agenţia locală PTI.
„Din cauza poluării tot mai mari din acest oraş cu aproape două milioane de locuitori, marmura albă se îngălbeneşte şi îşi pierde din strălucire”, fapt pentru care a început deja examinarea zonelor care trebuie să fie restaurate, a mai spus Bhatnagar. Amestecul folosit la restaurare se bazează pe un element utilizat de femeile din India pentru a menţine strălucirea pielii, o argilă care înlătură petele. Stratul de amestec se aplică pe faţada monumentului, iar după uscare se înlătură cu ajutorul apei distilate. Presa se întreabă, nu fără umor, dacă „va fi salvat unul dintre cele mai frumoase monumente ale lumii de către femei?”.
Taj Mahal a fost construit de împăratul mogul Shah Jahan, între 1632 şi 1654, ca monument funerar pentru soţia sa Mumtaz Mahal, care a murit la naşterea uneia dintre fiicele sale. Monumentul face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.