Principalele formalități vamale vor fi simplificate, începând cu data de 1 mai 2016, ca urmare a intrării în vigoare a "Codului vamal al Uniunii" și a reglementărilor complementare, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA).
"Pentru mediul de afaceri și cetățeni, Codul Vamal Unional înseamnă aplicarea de proceduri comune și armonizate la nivelul Uniunii Europene. Indiferent de statul membru în care sunt declarate mărfurile, se aplică reguli similare și, odată ce au fost îndeplinite formalitățile vamale, acestea pot circula liber sau pot fi comercializate pe întreg teritoriul UE", spun reprezentanții ministerului Economiei.
Pe lângă faptul că noua legislație întărește controalele de securitate corespunzătoare, menite să asigure protecția pieței interne, aceasta permite o cooperare mai strânsă cu partenerii comerciali din lumea întreagă, pentru a securiza lanțurile internaționale de aprovizionare.
Codul vamal al Uniunii Europene stabilește și definește legislația aplicabilă importurilor și exporturilor de mărfuri între Comunitate și țările terțe. Obiectivul acestuia este de a facilita comerțul, garantând totodată un înalt nivel de siguranță la frontiere. Acesta integrează procedurile vamale comune statelor membre, consolidând totodată convergența între sistemele informatice ale celor 28 de administrații vamale.
Ca urmare a reglementărilor ce vor devin operaționale de la 1 mai 2016, intitulate "un mediu simplu și informatizat pentru vamă și comerț", utilizarea tehnologiilor informației și comunicațiilor va deveni regulă. Sistemele informatice comune permit schimbul de date între autoritățile vamale, respectând dispozițiile care reglementează protecția datelor.
Aceste sisteme vizează în special formalitățile îndeplinite de operatorii economici, regimurile vamale (în special în cazul vămuirii centralizate), înregistrarea sau autorizarea operatorilor economici, gestionarea riscurilor printr-un cadru comun.