Printre pepeni şi cartofi, poliţiştii de la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit 23 de cetăţeni afgani care au încercat să intre ilegal în ţară, ascunşi în două TIR-uri.
În urma verificării mijlocului de transport, PTF a descoperit în compartimentul de marfă, ascunse într-un spaţiu special amenajat, şapte persoane de sex masculin care vorbeau limba arabă şi nu deţineau documente de identitate. La cercetări s-a constatat că persoanele în cauză sunt cetăţeni afgani cu vârste cuprinse între 14 şi 52 de ani, care au declarat că au plecat din ţara de origine în urmă cu o lună, pe ruta Turcia-Grecia-Bulgaria, urcându-se în camion cu ajutorul unui conaţional, fără ştirea şoferului, informeză Agerpres.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Calafat, comisar şef Romică Ivănoiu, la punctul de trecere a frontierei s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui camion, un cetăţean polonez care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, pepeni verzi din Grecia pentru Polonia.
Câteva ore mai târziu, la acelaşi punct de trecere a frontierei s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui camion marca MAN, un alt cetăţean polonez, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, cartofi din Grecia pentru Polonia.
Ca şi în primul caz, în baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră au verificat mijlocul de transport cu aceeaşi tehnică, ocazie cu care au descoperit sub marfa transportată 16 persoane de sex masculin care nu deţineau documente de identitate.
La cercetări, s-a constatat faptul că cei în cauză sunt cetăţeni afgani, cu vârste cuprinse între 15 şi 20 de ani, şi care au declarat că în urmă cu câteva zile s-au urcat în camion într-o parcare din Grecia, fără ştirea şoferului, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
Potrivit sursei citate, în ambele cazuri poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno - bulgar, migranţii, şoferii şi mijloacele de transport au fost predate Poliţiei de Frontieră din Bulgaria în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.