Primele opt luni au reprezentat pentru Aeroportul Internaţional Timişoara o creştere medie de 60% la numărul de pasageri şi de 38% a numărului de zboruri. Destinaţiile preferate de pasagerii timișoreni au rămas constante: Bucureşti, Londra, Munchen şi Bergamo. Începând cu 29 şi 30 octombrie 2017 vor fi introduse şi destinaţiile noi care vor face posibile legături cu aeroporturi importante din Europa şi Asia, respectiv Frankfurt-Am-Main şi Tel Aviv.
Potrivit oficialilor de la AIT, în luna august, 155.889 pasageri au tranzitat aeroportul, cu 54% mai mult decât în aceeaşi lună a anului trecut când au fost înregistraţi 101.204 de pasageri. În total, cu zborurile charter spre destinaţiile de vacanţă, Antalya, Creta, Zakynthos, Santorini şi Palma de Mallorca au călătorit doar în luna august 11.910 pasageri, reprezentând 7,6% din traficul pe luna august.
În ceea ce priveşte numărul de zboruri, în august 2017 la Aeroportul Internaţional Timişoara au decolat şi au aterizat 1.593 curse aeriene, cu 31% mai mult decât în luna august 2016.
Astfel, în primele opt luni ale acestui an, Aeroportul Internaţional Timişoara a înregistrat un trafic de 1.077.225 de pasageri, cu 60% mai mult ca în primele opt luni din 2016. „În fiecare an, lunile de vară – iulie şi august – reprezintă în mod tradiţional un vârf de trafic deoarece creşte numărul pasagerilor care călătoresc mai mult, odată cu introducerea curselor charter de vacanţă, dar foarte mulţi aleg să zboare şi pe cursele regulate, plecând şi sosind în/din concediul de odihnă la rudele din ţară sau din străinătate. În perioada următoare, rata de creştere nu va mai fi atât de însemnată, însă apreciem că odată cu introducerea noilor curse, spre Frankfurt-am-Mein şi Tel Aviv, traficul aerian va înregistra totuşi o creştere”, a spus directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Daniel Idolu.
Şi traficul cargo a înregistrat o creştere de 11% în această perioadă, gestionând 2.709 tone de mărfuri.