Întorsătură bruscă la Kremlin. Rusia reintră în acordul de export cu cereale din Ucraina. Ce „garanții scrise” a primit de la ucraineni

produse agricole / Sursa foto: PRESIDENTIAL PRESS SERVICE

Rusia a declarat miercuri că se alătură acordului care garantează trecerea în siguranță a navelor care transportă cereale din Ucraina, o mișcare care ar putea ajuta la atenuarea preocupărilor legate de aprovizionarea globală cu alimente.

Rusia a anunţat miercuri că şi-a reluat participarea la acordul asupra exporturilor de cereale ucrainene, după ce a primit „garanţii scrise” din partea Ucrainei cu privire la demilitarizarea culoarului maritim utilizat pentru transportul lor.

„Rusia consideră că garanţiile primite până în prezent par a fi suficiente şi îşi reia punerea în aplicare a acordului”, a anunţat Ministerul Apărării rus pe Telegram.

După ce a vorbit cu președintele rus Vladimir Putin, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că acordul va fi reluat miercuri, la prânz, ora Turciei, prin culoarul maritim umanitar din Marea Neagră.

Erdogan a contribuit la aceste negocieri

„În urma discuţiei mele cu preşedintele rus Vladimir Putin, de marţi, expedierile de cereale vor continua începând de astăzi la prânz”, a declarat Erdogan.

Potrivit preşedintelui turc, care a făcut acest anunţ în faţa grupului parlamentar al partidului său, ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu l-a apelat telefonic pe omologul său turc Hulusi Akar pentru a-l informa că exporturile de cereale vor fi reluate "ca înainte", începând de la orele 09:00 GMT.

Erdogan, care a avut marţi o convorbire la telefon cu omologul său rus, urmează să discute cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în cursul zilei de miercuri, a confirmat el. Şeful statului turc a mai declarat, potrivit dpa, că naţiunile sărace din Africa vor avea prioritate la primirea de cereale ucrainene.

Preşedintele rus Vladimir Putin a sugerat să se acorde prioritate unor ţări precum Somalia, Djibouti şi Sudan, a declarat Erdogan, adăugând că a fost de acord cu ideea.

Ambasadorul SUA la ONU s-a arătat „încântată” că acordul s-a reluat

„Acordul furnizează hrana necesară lumii, așa că în mod clar Rusia a fost în sfârșit convinsă că trebuie să continue acest lucru, nu pot sta în calea hrănirii lumii întregi”, a spus Linda Thomas-Greenfield pentru CNN.

Rusia şi-a suspendat sâmbătă participarea la acest acord, invocând atacul ucrainean cu drone asupra unor nave militare ruseşti în portul Sevastopol din Crimeea anexată, atac în care, potrivit Moscovei, dronele aeriene şi maritime pilotate de la distanţă s-au deplasat prin culoarul securizat destinat navelor ce transportă cereale ucrainene.

Moscova a avertizat luni asupra pericolului continuării navigaţiei fără acordul său şi a cerut Ucrainei să garanteze securitatea respectivului culoar maritim, informează Agerpres.