O spun din capul locului ca să înţelegeţi cum viaţa îţi poate oferi momente la care te aştepţi puţin sau foarte puţin.
Sînt plecat dintr-o comună a Vrancei istorice, nu cea desenată astăzi pe hartă. Însă viaţa şi profesia pe care am ales-o de la un moment dat – dacă nu cumva m-a ales ea pe mine – m-au purtat în locuri la care nici nu visam sau să întîlnesc oameni despre care citeam doar în ziare, reviste sau pe care îi vedeam la tv.
Aşa se face că în 2005 tînărul plecat dintr-un sat de munte din România avea să ajungă la Palais de Tokyo din Paris la invitaţia celebrului Christian Lacroix. Se lansau noile ţinute ale companiei Air France purtînd amprenta marelui creator francez. Am ajuns acolo cu o anxietate aproape ucigătoare.
Însă bătrînul m-a făcut să mă simt în largul meu. Mi-a făcut cunoştinţă cu Alain Manoukian, Jean Paul Gaultier, Eva Herzigova, Isabelle Huppert sau Milla Jovovich. Ne-am şi întreţinut preţ de vreo 10 minute, timp în care flash-urile care plecau din aparatele Canon, Pentax sau mai ştiu eu ce pocneau precum artificiile de anul nou.
Nu sînt genul de om care să mă apropii de o celebritate şi să-i spun „hello, I’m a big fan. You want a picture with the monkey?”. Îmi place să am fotografii cu cei apropiaţi iar marile întîmplări ale vieţii să le păstrez în sertarul memoriei. De-a lungul timpului am stat la masă şi am cunoscut mari personalităţi politice, intelectuale, artistice atît de la noi, cît şi cu oameni cu notoritate planetară. Acum vreo 4 luni eram în Londra cu soţia mea şi aproape că ne-am ciocnit pe podul Blackfriars cu Ralph Fiennes.
Doar i-am zîmbit şi i-am spus un „hello, I’m happy to meet you!” A răspuns ca un om normal, cum şi este de fapt, fiind îmbracat aproape ca tata pe vremuri cînd lucra la UJCOOP, diferenţa făcînd-o rucsacul pe care-l căra în spate şi nişte zeci de milioane de pounds din conturi. Am stat la masă şi am băut cu o familie de conţi italieni la ei acasă, cu mari sportivi ca Ronnie O’Sullivan, Jimmy White, Stephen Hendry sau Mark Williams, am băut cafea cu Terry Gilliam sau am stat la poveşti cu Gianna Nannini, Eddy Merckx, Jeremy Clarkson, James May şi Richard Hammond. Cu Clarkson şi May am băut pînă nu ne mai înţelegeam. La fel şi cu Remy Bonjasky. Nu ştiu dacă a fost noroc sau pură întîmplare şi nici nu mai contează. Amintirile rămîn.
În octombrie 2013 mă aflam la Geneva încercînd să aduc, prin asociere, o mare companie elveţiană în România. Aveam nişte bani, voiam să-i investesc în ceva de viitor. În penultima zi de şedere am luat un bilet de tren de la Geneva către Montreux, bilet care-mi permitea ca în 24 de ore de la emiterea lui să mă opresc oriunde doresc pe această rută.
Ei bine, pe la ora prînzului mă aflam în centul oraşului Lausanne, într-o mică piaţetă. Intenţionam să cumpăr nişte prune făţoase care-mi provocaseră o poftă acută. Exact în momentul în care voiam să cer doamnei prunele am simţit în spatele meu o prezenţă. Am trăit aceeaşi senzaţie ca aceea de la Palatul Elisabeta la întîlnirea cu Majestatea Sa, Mihai I al României. Nu ştiam că vine din spate, dar i-am simţit prezenţa. În Lausanne, în spatele meu se afla cea mai de succes cantautoare din lume din toate timpurile.
Nu era nici Whitney Houston, nici Celine Dion, nici Aretha Franklin, nici Judy Garland sau Nina Simone. Era Shania Twain împreună cu soţul său, Frederic Thiebaud. Am rămas catatonic în faţa frumuseţii sale şi mai ales din cauza faptului că o recunoscusem imediat. Singurul lucru pe care am reuşit să-l îngaim a fost „please, you first!”.
Replica ei a fost un zîmbet care m-a mai împietrit încă o dată şi m-a invitat să cer ceea ce doresc. I-am spus cu privirea fixă – care tind să cred că aducea cu privirea unui om cu grave tulburări mintale – că nu pot, şi că o rog să-şi facă cumpărăturile în voie. Soţul ei zîmbea amuzat în timp ce eu repetam aproape tremurînd „I, can’t! I can’t! Please, you first”. A cumpărat cîteva tije de rubarbă, nişte caise, apoi a plecat mulţumindu-mi: thank you! It was a pleasure to meet you. Şi dusă a fost.
Pentru cei care nu ştiu, Shania Twain s-a năsut într-un mic orăşel minier din Canada. A crescut într-o familie în care violenţa domestică era la ea acasă şi a rămas orfană încă din adolescenţă. Mama ei o ducea să cînte în barurile din micul oraş minier încă de la vîrsta de 8 ani pentru nişte bani în plus. A început ca o cîntăreaţă oarecare de country din dorinţa de a avea bani pentru a se întreţine pe sine şi fraţii mai mici rămaşi fără părinţi.
A debutat 1993 cu un disc care nu spunea prea multe la Mercury Nashville Records, pentru ca patru ani mai tîrziu să obţină succesul deplin cu Come on Over, album vîndut în 40 de milioane de exemplare, record neatins de niciun alt artist pînă astăzi. A cîştigat 3 discuri de diamant consecutive, un alt record neegalat, numeroase premii Grammy şi este şi astăzi cea mai bine vîndută cîntăreaţă a culturii populare all time. A fost singura fiinţă care pentru cîteva minute m-a transformat din om în statuie.