Ministrul transporturilor din Republica Cehă, Martin Kupka, a convocat luni la Strasbourg un summit între miniștrii transporturilor din unsprezece țări UE, inclusiv Italia, care s-au opus propunerii Bruxelles-ului privind noile standarde Euro 7 pentru emisiile auto și autoutilitare.
Pe masa de lucru a întâlnirii, programată între ora prânzului și trei după-amiaza în marja plenului Parlamentului European, se va afla și acordul privindsuspendarea, din 2035, a mașinilor diesel și benzină, acord asupra căruia Italia, Polonia, Bulgaria. și-au exprimat deja opoziția, în timp ce Germania, este împărțită pe plan intern între cei care sunt pentru și cei împotrivă.
Un acord, cel de oprire a mașinilor pe motorină și benzină, care a fost redeschis când era deja practic închis. Și care riscă acum să pună sub semnul întrebării întreaga revoluție verde a industriei auto, potrivit ilsole24ore.com.
Pe lângă impasul politic legat de interzicerea, începând din 2035, circulaţiei autovehiculelor care funcţionează cu motoare diesel și pe benzină, se deschide o nouă bătălie pe scena auto din UE: cea privind standardele Euro 7 propuse de Bruxelles în noiembrie anul trecut.
Interzicerea mașinilor pe benzină și motorină
Două fețe ale aceleiași monede care au determinat Cehia să organizeze luni, la Strasbourg, în sediul Parlamentului European, o întâlnire fără precedent între unsprezece țări sceptice - deși mânate de interese diferite-angajate într-o sesiune plenară cheie pentru marele pachetul climatic ''Pregătiți pentru 55''.
O oportunitate pentru Roma - care va reprezentată de viceprim-ministrul Matteo Salvini - de a-și reitera opoziția clară față de interzicerea motoarelor cu ardere internă, susținută de Polonia și Bulgaria, dar şi de Germania, fragmentată de câteva săptămâni de dezbaterea internă a coaliției semaforului.
Reuniunea, organizată oficial de ministrului ceh al transporturilor, Martin Kupka, va servi pentru a se ajunge la ''o poziție comună'' privind modificarea obiectivelor Euro 7. Un regulament care, dacă va fi aprobat așa cum este elaborat de executivul UE, ar necesita investiții majore în motoarele cu ardere internă pentru a reduce și mai mult poluanții precum oxizii de azot și particulele.
Rezervele autorităţilor de la Praga sunt împărtăşite şi de Italia, Finlanda, Franța, Germania, Ungaria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia și Spania. (Rador)