Remus Rădoi, zis și „Codiță”, afaceristul la care poliția din Caracal a apelat în cazul dispariției Alexandrei, ar fi cercetat într-un dosar anticorupție.
Remus Rădoi ar fi suspectat că ar fi beneficiat de contracte „cu dedicație”, că ar fi încheiat contrace dubioase cu mai multe instituții, numele său fiind trecut într-un denunț cercetat de procurorii anticorupție.
Omul de afaceri din Caracal, cel la care au sunat mai întâi polițiștii, când au aflat de apelul Alexandrei Măceșanu la 112, a recunoscut că a dat informații către mai multe structuri, printre care Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală Anticorupție și SRI. „Am fost la petrecere în scop operativ”, a fost una dintre expresiile folosite de Rădoi.
El a mai spus, vineri seară, că există reţele de prostituţie în Caracal, iar victimele erau racolate prin două moduri.
„Cred că ne aflăm în faţa unei crime. În Caracal sunt mai multe reţele de prostituţie. De obicei proxeneţii foloseau două hoteluri, cărora nu le dau numele, şi câteva apartamente închiriate. Aici le aduceau pe fete cu sau fără voia lor. Existau două moduri de operare: prin metoda loverboy şi o alta prin care una dintre fete se împrietenea cu victima. Apoi le prezentau proxeneţilor”, a relatat Rădoi.
El a mai spus că „existau filmuleţe compromiţăroare cu care le şantaja pe fete. Pe parcursul a trei dosare rezultă că şi soldaţi de la Deveselu erau beneficiari ai serviciilor fetelor