Este aproape sigur că cine va transforma inteligența artificială (AI) într-o armă va avea numai de câştigat, nu numai pe plan economic, ci şi pentru armată, iar tările fără aceste sisteme inteligente vor fi dramatic dezavantajate. Un argument solid în avantajul acestui proiect ar fi ca deținerea de către mai multe țări a unor sisteme bazate pe inteligență artificială să devină un mijloc de descurajare împotriva celor care doresc să atace.
"Precognition"- este deja disponibil pentru armată, deoarece o companie britanică doreşte să schimbe fața războiului. Aşadar, războaiele secolului XXI-lea (dacă vor exista), vor fi războaie „fără precedent în istorie“, se va folosi inteligență artificială (AI) - iar Companie cu sediul în Marea Britanie, are deja în curs de dezvoltare o tehnologie inovatoare pentru a proteja soldații britanicii în eventualele confruntări.
Un pionier în domeniul AI, Massive Analitic Limited, a câștigat un concurs organizat de DASA din Departamentul Apărării pentru a studia aplicarea tehnologiei sale brevetate deja. Scopul este de a dezvolta un sistem care va împiedica forțele ostile să deturneze comunicațiile soldaților, obținând astfel detalii operaționale vitale care să le ofere siguranţă pe câmpul de luptă.
Fondatorul și directorul George Frangou a declarat pentru Express: "Pe de altă parte, următoarea mare conflagrație între puterile avansate va fi fără precedent în istorie. Folosirea inteligenței artificiale va schimba cursul istoriei ". "Victoria pe câmpul de luptă de mâine va depinde de o putere extraordinară de calcul, de algoritmi inteligenți. Acesta este obiectivul nostru pentru acest proiect".
Frangou a adăugat: „AI dezvoltă pentru DASA modul de cucerirea spațiului de luptă invizibil, de exemplu , prin posibilitatea de a contracara eforturile ostile de a ataca, de a asculta și falsifica comunicațiile folosind spectrul EM (radio). Aceasta face parte din razboiul cibernetic". Frangou a mai subliniat faptul că obiectivul a fost să înceapă testarea noului echipament în termen de doi ani, spunând: "Suntem în mijlocul tehnologiei inteligenței artificiale, proiectul este pe drum, ca să spunem așa. Acesta este viitorul".