În plin proces de restructurare, peste 330 de persoane şi-au găsit locul pe o listă ce-i scuteşte de evaluare
"Selecţia parţială" propusă în ultima şedinţă a Consiliului de Administraţie a TVR s-a concretizat. Peste 330 de angajaţi şi-au găsit locul pe "Lista nominală a salariaţilor care nu se supun procedurii de selecţie şi ale căror posturi nu se supun restructurării". Lista nu a fost făcută publică, dar se pare că aici nu apar doar numele "salariaţiilor care nu pot fi concediaţi în temeiul dispoziţiilor din Contractul Colectiv de Muncă, coroborate cu cele din Codul Muncii şi cu cele din Legea privind dialogul social", adică persoane aflate în concediu de maternitate sau în prag de pensionare, dar şi sindicalişti. Surpriza este cu atât mai mare, cu cât în ultimul C.A. se anunţase că procesul de selecţie va fi valabil pentru toată lumea, tocmai pentru a nu apărea suspiciuni.
- De ce finanţează TVR "Trenul morţii"?
Prima zi de evaluare Ieri, prima zi a selecţiei la TVR a debutat cu o confuzie totală. "Noul proiect statuează munca forţată", explică un agajat. "Posturile se obţin în funcţie de punctaj. O altă greşeală este aceea că evaluarea se face pe posturile vechi şi, după încheierea procedurilor, în funcţie de opţiunile exprimate de fiecare angajat acesta va fi alocat unui nou post. Noua organigramă se cunoaşte, dar nu sunt gata fişele de post." Mulţi salariaţi ai TVR au spus că nu se vor prezenta la evaluare, deoarece s-au consultat cu avocaţii şi, din punct de vedere legal, conducerea nu îi poate obliga. Restructurarea personalului vizează 2.395 de angajaţi care vor rămâne în noua structură a SRT. Vor fi desfiinţate 872 de posturi.
- TVR, 80% reluări: 3.000 de oameni, plătiţi ca să stea
Printre cele mai cunoscute nume de membri în cele 11 comisii de evaluare se numără Răzvan Theodorescu,Iulian Comanescu şi Iolanda Stăniloiu. "Săftoiu te obligă practic să te duci unde vei fi repartizat. Angajaţii tuturor studiourilor din ţară candidează pe aceleaşi locuri" CITIŢI ŞI:
- Rămâi mut: Îngropată în datorii, TVR îi dă 380.000 de lei lui Sergiu Nicolaescu pentru un film. DEZBATERE: vă veţi duce să-l vedeţi?
- ANI a decis: Lucia Hossu Longin este incompatibilă la TVR
- TVR continuă restructurarea
- Elwis contra Săftoiu. Şeful TVR îşi ia cuvintele înapoi