Intampinati cu artificii

La Piatra-Neamt, selectionata Romaniei a fost aplaudata de multime.

Reprezentativa de fotbal a Romaniei a ajuns ieri dupa-amiaza la Piatra-Neamt, unde miercuri, de la ora 18.30, pe stadionul „Ceahlaul”, va infrunta reprezentativa Luxemburgului, in preliminariile pentru Euro 2008. Meciul va fi transmis in direct pe TVR 1. 

Mutu si coechipierii sai au revenit din Olanda in jurul orei 16.00, cu o aeronava care a aterizat la Bacau. Tricolorii s-au imbarcat imediat intr-un autocar cu destinatia Piatra-Neamt.

Jucatorii si antrenorii au fost asteptati la aeroportul din Bacau de aproximativ 100 de suporteri. La sosirea in Piatra-Neamt, componentii lotului au fost intampinati cu focuri de artificii, fiind asteptati de aproximativ 500 de fani locali.

Tricolorii nu au facut nicio declaratie, indreptandu-se direct catre Hotelul Central, unde vor fi cazati pe durata sederii la Piatra- Neamt. Ei au dialogat insa cu suporterii, carora le-au dat autografe si cu care s-au pozat.

Nationala Luxemburgului si-a anuntat sosirea la Piatra-Neamt marti, zi in care va sustine si antrenamentul oficial. Luxemburghezii vor fi cazati la Hotelul Ceahlau, in timp ce oficialii partidei vor sta la Pensiunea Smarandita, situata la circa sapte kilometri de Piatra-Neamt.

5.000 de suporteri la antrenament!

Tricolorii si-au stabilit cartierul general la Central, hotelul unde s-a cazat, in 1999, si renumita grupare Juventus Torino. Italienii venisera atunci la Piatra-Neamt pentru meciul cu Ceahlaul, din turul trei al Cupei UEFA-Intertoto. Torinezii erau pregatiti de Carlo Ancelotti, iar printre vedetele echipei piemonteze se numarau olandezul Van der Saar si italienii Alessio Tacchinardi, Gianluca Zambrotta si Ciro Ferrara.

Stadionul „Ceahlaul” se afla peste drum de cimitirul „Eternitatea”, de pe strada Borzoghean. Locul in care s-a construit arena i-a lasat indiferenti pe inspectorii UEFA veniti recent sub Pietricica. Trimisii forului continental au ramas insa impresionati de ceea ce au vazut la Piatra-Neamt si au acordat arenei calificativul de trei stele. Formatiile Dinamo si Rapid si-au aratat disponibilitatea de a disputa meciurile din grupele Ligii Campionilor la Piatra-Neamt.

Toate cele 9.000 de bilete pentru meciul de miercuri, 28 martie, dintre Romania si Luxemburg au fost vandute. La meci sunt asteptati si noua jurnalisti luxemburghezi, dar si 20 de suporteri ai echipei-oaspete.

La antrenamentul de aseara, la care nu au participat Mutu si Tamas, tricolorii au fost urmariti de peste 5.000 de suporteri! Pentru romanii din strainatate - o veste proasta: TVR a hotarat sa nu transmita jocul pe canalul TVR International.