ÎNTÂLNIRE EMOŢIONANTĂ: Şi-a regăsit fiica la 70 de ani de la când RĂZBOIUL le-a despărţit | VIDEO

O femeie de 92 de ani şi-a regăsit fiica după 71 de ani. Cele două fuseseră despărţite în Germania, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează presa italiană.

Originară din Emilia-Romagna, un sătuc din nordul Italiei şi trimisă să lucreze în Germania, femeia a rămas însărcinată în 1944 cu un soldat german însurat. Familia tatălui i-a luat copilul la naştere, iar mama s-a întors acasă, fără să îşi piardă speranţa că într-o zi îşi va găsi fiica, relatează Agerpres.

MITURI despre trupul FEMEILOR pe care societatea modernă le perpetuează

 

Deşi ştia că mama sa este din Italia, Margot Bachman trăia cu convingerea că a murit, mai ales că familia tatălui nu a dorit că ea să-şi regăsească vreodată mama.

Anul trecut, la moartea tatălui ei, Margot Bachman, ajunsă septuagenară, a apelat la International Tracing Service (ITS), centru german de documentare asupra războiului, în încercarea de a-şi găsi mama. Nu avea prea multe speranţe, dar a avut surpriza să afle, cu ajutorul Crucii Roşii italiene, că femeia care i-a dat viaţă trăieşte.

Întâlnirea dintre cele două s-a petrecut la sfârşitul săptămânii trecute la Novellara, satul în care locuieşte mama femeii.

"Când am început să cercetez ca să ştiu ceva mai mult nu mi-am închipuit că îmi voi putea strânge în braţe mama", a declarat Margot Bachmann, pentru Il Quotidiano.

"Tata mi-a interzis să o caut, aşa încât am făcut-o după moartea lui, cu ajutorul nepreţuit al fiicei mele", a adăugat ea.

"Este foarte rar ca o mamă şi fiica ei să se regăsească după 71 de ani; se întâmplă mai ales în cazul fraţilor şi surorilor fiindcă există puţini supravieţuitori din al Doilea Război Mondial", a explicat Laura Bastianetto, purtător de cuvânt al Crucii Roşii italiene, care a asistat la întâlnirea emoţionantă.

SECRETUL din subteran pe care SOVIETICII l-au păstrat zeci de ani. Nici nu bănuieşti ce poate ascunde această casă banală | GALERIE FOTO

Cei mai FRUMOŞI copaci din lume. Arborii MILENARI care uimesc omenirea | GALERIE FOTO

TOP 10 Cele mai CIUDATE hoteluri din lume. BIZARERIILE pe care le adoră turiştii | GALERIE FOTO

Au ştiut să îmbătrânească FRUMOS. Este uimitor cum se DISTREAZĂ oamenii chiar şi la vârsta a treia | GALERIE FOTO

Cum arată cea mai scumpă ARMĂ din ISTORIE. Americanii au investit în ea până acum 400 de MILIARDE de dolari | GALERIE FOTO şi VIDEO