După o întâlnire cu Laura Codruța Kovesi, Dacian Cioloș vrea să îi ceară mai mulți bani președintelui Comisiei Europene.
Președintele Plus, Dacian Cioloș, a anunțat că s-a întâlnit cu Laura Codruța Kovesi și că, în urma discuțiilor purtate, îi va solicita președintelui Comisiei Europene un buget mai mare, pentru „buna funcționare” a Parchetului European condus de fostul procuror-șef al DNA.
„După o întâlnire pe care am avut-o ieri cu Laura Codruța Kovesi, am ajuns la concluzia că sunt necesare demersuri rapide pentru a rezolva problema resurselor financiare care împiedică demararea activității Parchetului European (EPPO).
Volumul de dosare pe care trebuie să îl preia noul Parchet este foarte mare și de rezolvarea acestora vor depinde sănătatea financiară a Uniunii Europene și încrederea cetățenilor că banii lor merg în proiecte de dezvoltare și nu în buzunare ilegitime.
În consecință, am discutat cu președinții grupurilor cu care formăm majoritatea proeuropeană în PE și vom solicita președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, resursele financiare necesare pentru buna funcționare a EPPO.
Parchetul European trebuie să își înceapă treaba urgent pentru a reuși să acopere volumul de muncă previzionat. Este un dosar foarte important pentru Parlamentul European, instituția care s-a bătut cel mai mult pentru înființarea EPPO. De asta eu susțin că tot Parlamentul trebuie să spună Comisiei că nu ne putem juca cu credibilitatea unei instituții atât de importante, abia înființată, blocând activitatea sa din lipsa unui buget suficient”, a scris Dacian Cioloș pe Facebook.