Pentru a avea şansa să vă întâlniţi cu Anca Parghel trebuie să trimiteţi la adresa OP 1 CP 10 Bucureşti, până cel târziu luni, 23 iunie, talonul de participare la concurs. Talonul îl puteţi găsi în ediţia de vineri, 20 iunie, a Ghidului TV al «Evenimentului zilei».
În curtea casei sale cu ziduri pictate, Anca Parghel a vorbit cu verva-i caracteristică despre copii, dezamăgiri, spiritul Braziliei şi filmele în care urmează să joace.
EVZ TV: Aţi trăit foarte tumultuos, aţi avut la un moment dat tăria să vă luaţi lumea în cap şi să plecaţi din România... Anca Parghel: Aşa a fost firea mea, am dorit mereu să mă îmbarc în toate, cât mai multe şi cât mai grele. Am vrut să mă căsătoresc la 18 ani, să fac copii foarte repede. Am fost precoce. Acum sunt şi bunică. Nepoţica mea, Anca, e sosia mea, deşteaptă şi înţeleaptă!
Totuşi, de ce aţi plecat din România, fără soţ, cu doi copii după dumneavoastră? Probabil era timpul să plec, să schimb radical ceva. În momentul acela a trebuit să mă smulg de aici, chiar dacă a fost dureros. De fapt, am plecat în ’96 pentru că nu aveam nici ce mânca. Pare greu de crezut, nu? Am plecat pentru că aveam doi copii şi nu aveam cu ce să-i întreţinem, soţul meu vindea pantofi în piaţă, iar eu mergeam să cer bani împrumut pe la marile cluburi unde concertam. Am trecut prin foarte multe umilinţe, le-am îndurat, nu ştiu ce suflet am avut să trec prin aşa ceva, dar am rămas o lady.
Aţi fost o mamă autoritară? Nu, dimpotrivă. Sunt cea mai cuminte mamă, o mamă care nu dă din gură, nu ceartă. Nu i-am tratat pe fiii mei ca pe nişte copii, ci ca pe parteneri. Sunt părintele care dă exemplu, nu cel care vorbeşte.
Cu fostul dumneavoastră soţ mai ţineţi legătura? Chiar ieri a venit pe la mine. „Ce faci, iubitule, te întorci acasă?“. Mi-a făcut o supă, am rămas cu gura căscată. (râde)
Tudor şi Ciprian au regretat că i-aţi luat din ţară? Tudor n-a iubit niciodată Belgia şi nu a vrut să plece din România. Nu neg ce-a fost, întotdeauna există un câştig, ceva de învăţat, dar am stat prea mult între străini. De mult trebuia să se întâmple revenirea, eu de altfel am venit acasă cât am putut de des, dar nici nu existam aici, cântam în câte un club, în întuneric, apăream la trei noaptea la televizor, parcă nu-mi ieşea nimic.
V-aţi încăpăţânat să cântaţi jazz, o muzică destul de exclusivistă... Niciodată nu am căutat calea uşoară, trebuia să fi cântat şi eu o muzică pentru toată lumea. Parcă aş fi masochistă... Jazzul a avut perioada lui de glorie în anii ’30-’40, când era muzică ce putea fi dansată, angrena oamenii şi nu lăsa muzicienii să se izoleze de public. Am ales să cânt jazz într-o perioadă de studiu din viaţa mea, când eram la Conservator. Acolo trebuia să mă opresc cu jazzul. Muzica asta elitistă m-a îndepărtat de oameni, iar eu prin structura mea sunt făcută pentru oameni.
Şi cum s-a produs declicul? Declicul a început cu tangoul. Ciprian avea o formaţie de tango în ţară, erau în căutare de cântăreţi, mi-a dat să învăţ o piesă şi mi-a spus că după trei zile urma să susţinem un concert. Concertul a fost un triumf, parcă aş fi cântat tango dintotdeauna. Dana, o prietenă a lui Tom Boxer, a fost un fel de cheie a destinului. Ea mă ştia din cluburile de jazz şi i-a spus lui Tom despre mine. La unul dintre concertele în care interpretam tango şi jazz, că începusem să le „lipesc“, a rămas cu gura căscată, uite aşa, până la brâu, apoi a venit la mine cu ochii ăia fosforescenţi, albaştri şi cu sufleţelul lui curat şi s-a prezentat: „Mă numesc Tom Boxer şi am un studio. Vrei să cânţi cu mine?“, iar eu am răspuns: „da!“.
Când mai aveţi timp să scrieţi şi cărţi? Cartea „Vindecarea mea“ o scriu pentru că am simţit că trebuie să spun oamenilor cum am negociat eu cu boala. Cancerul trebuie considerat un semn de trezire, de evoluţie, iar nu o pedeapsă, acesta este primul pas spre vindecare. M-am ferit de luptă, n-ai cu ce să te lupţi, pentru că e ceva atât de mare, iar tu o biată gâză...
Este adevărat că urmează să jucaţi într-un serial şi într-un lungmetraj? Da, voi juca într-un serial, la care încep filmările în iulie, apoi voi juca şi într-un film, pentru care încep filmările la sfârşitul anului. Serialul e o producţie de acţiune, în care eu sunt şefă de mafie. De ce nu? Mie îmi plac mult bandiţii! (râde)
Aţi făcut rost de sponsori, există un buget? De bani s-a ocupat Tom, acum se finalizează scenariul. Lucrăm cu Mugur Mihăescu, Tom a descoperit că sunt colegi de clasă şi, bineînţeles, de fotbal. Lungmetrajul este o comedie, musical, şi urmăreşte aventura unor români plecaţi la muncă în Spania.
Ce urmează în viitorul apropiat? Urmează să mergem în Cuba pentru videoclipul celei de-a doua piese din albumul „Zamorena“. E departe Cuba, dar e altă atmosferă! Dacă n-am fi filmat pentru „Brasil“ în Brazilia, 50% din energia piesei nu ar fi fost simţită.
Aţi fost profesor ani buni la Bruxelles, la Conservatorul Regal de Muzică, în România nu mai predaţi? Nu mai vreau să intru să predau în nicio instituţie. Am fost prea mult profesor, fără să fiu şi om de scenă. E adevărat că am avut şi de câştigat, mai ales în lucrul cu oamenii, mă descurc în orice situaţie, vorbesc 7-8 limbi, aş putea lucra în diplomaţie. Şi în deşert dacă îmi dai drumul fac treabă. Aş putea să dau lecţii de adaptare. Nu ai pâine, bei apă. Nu e apă, rozi o rădăcină. Te descurci.
Sunteţi în juriu la „Iubitorii de Şlagăre“, la Romantica. Aţi urmărit „Megastar“? Se duc tineri talentaţi acolo. Juriul e cam eclectic, sunt foarte duri şi băşcălioşi. Eu nu sunt stilul de profesor băşcălios, sunt psiholog. Îmi dau seama că poţi să omori un om dacă îi spui „lasă-te de meserie“. N-ai voie să-ţi baţi joc de sufletul lui, iar cel al unui cântăreţ este foarte vulnerabil. Eu sunt profesorul care încurajează total. „Ai toate şansele din lume“, aşa încep. Şi chiar are omul toate şansele. Aşa e firea mea, văd ce-i mai bun într-un om. Dacă are un singur diamant în el, eu l-am văzut. Nu mă uit că în rest poate să fie nu ştiu câtă mâzgă.
COLABORARE
Boxer şi Parghel, combinaţia perfectă
Anca Parghel Trio (alcătuit din Anca Parghel şi fiii săi, Tudor şi Ciprian) împreună cu trupa lui Tom Boxer, Fly Project, au cunoscut un succes răsunător cu albumul „Zamorena“ şi cu al doilea single pe care acesta îl conţine, „Brasil“. Piesa se află de o lună în RT 100, topul celor mai difuzate melodii la radiourile din România. „A contat mult şi faptul că a fost filmat în Brazilia. E un clip fără fiţe şi asta place. Femeile nu îşi ascund defectele, eu mă plimb printre rufele puse la uscat, totul e firesc. Tom a conceput, a regizat, a filmat şi a montat clipul“, a declarat Anca Parghel.