Prefectul de Bihor, Dumitru Țiplea, a anunțat că activitatea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Bihor va fi suspendată pentru următoarele două zile, după ce șeful acestei instituții a fost confirmat cu Covid 19.
Giani Bura (foto) este șeful CPC Bihor și a fost confirmat pozitiv la finele săptămânii trecute, după ce a avut simptomele infectării cu SarSCoV2. "Da, el a fost confirmat pozitiv, dar, după cum mi-a spus, nu a intrat în contact direct cu colegii. Direcţia de Sănătate Publică a dispus ca azi şi mâine să se efectueze dezinfecţia sediului instituţiei. Practic, ei sunt opt angajaţi, iar sediul va rămâne închis şi mâine", a spus prefectul de Bihor, Ţiplea.
La Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Bihor lucrează alte șapte persoane, care în prezent au fost trimise în autoizolare, la domiciliu, urmând a fi testate de către medicii epidemiologi de la Direcția de Sănătate Publică Bihor.
Potrivit unor surse locale, comisarul şef Giani Bura de la CPCP Bihor, a fost diagnosticat cu COVID-19, în cursul zilei de sâmbătă. Oficialul a declarat că nu știe de unde s-a infectat cu temutul virus. În prezent, doi dintre membrii familiei comisarului șef au fost testați și au fost confirmați pozitiv.
În Bihor, în ultimele două săptămâni au fost înregistrate un număr foarte mare de cazuri de persoane infectate, egal cu cel înregistrat în perioada celor două luni de stare de alertă.
Șefa DSP Bihor, Daniela Rahotă a prezentat focarele care au existat în judeţ, începând cu cel identificat în aprilie în spitalul din Aleşd şi continuând cu cele din companii, instituţii şi centre sociale: Faist Mekatronic (40 angajaţi dintr-un total de 953), Plexus (27 din 1.894), Bihoré (3 din 693), Digi RCS&RDS (6 din 683, plus 21 din formaţii de lucru venite la Oradea din alte judeţe), spitalul din Salonta (4 pacienţi şi 8 cadre din 207), Leoni (9 din 734), CEC Bank (3 din 15), Rufind (26 din 151), European Food (15 din 900), Poliţia Beiuş (3 din 37), ba chiar şi dintre membrii Comitetului Judeţean pentru Conducerea şi Coordonarea Intervenţiei anti-Covid (2 medici DSP şi 6 militari ISU), iar la finele săptămânii trecute şi căminul pentru bătrâni din Băiţa (32 rezidenţi şi angajaţi), pus în carantină pe 14 zile.