Ca de fiecare dată, în ultimii 15 ani, prezenţa la vot a fost asigurată, în prima parte a zilei, de pensionari. Tineretul a fost, în general, un accesoriu al vârstnicilor.
La ora 10.22, la secţia de votare numărul 344, de pe strada Traian, locul unde preşedintele Băsescu pune ştampila pe buletinul de vot, de când si-a stabilit domiciliul pe strada Ştefan Mihăileanu, nr.2, votaseră 85 de persoane din cele 1.120 înscrise pe listă. Cu o singură excepţie, o domnişoară coborâtă dintr-un coupe decapotabil, care a ignorat, suverană, întreaga asistenţă care îi admira formele sinusoidale. Vecinii preşedintelui Cei ce le dădeau de lucru membrilor celor patru secţii de votare din incinta Colegiului Economic A.D. Xenopol au fost bătrânii. Bărbaţii, cu pantaloni, de tergal sau doc, călcaţi la dungă, cu pantofii lustruiţi, unii cu cravată şi doamnele cu fuste creponate sau rochiţe înflorate, de vară, încălţate cu sandale la modă cu 20 de ani în urmă, la gât cu mărgele colorate şi cu inevitabilele pălăriuţe de soare, defilau la braţetă mândri, prin faţa camerelor de luat vederi, aliniate ca un pluton de execuţie, înaintea sosirii lui Traian Băsescu. Printre ei, un cuplu excentric. Domnul Dumitru Alexandrescu împreună cu soţia sa Vasilica, ambii de 75 de ani, au descins în forţă, direct în curtea liceului ce găzduia patru secţii de votare, în scârţâit de roţi şi miros de frână călcată brusc, din limuzina familială: o Dacie 1310 verde închis, fabricată în 1992. Bătrâna nu se poate deplasa decât cu un cadru metalic şi soţul ei, fost operator la Sahia, a vrut să-i uşureze drumul, spre panica jandarmilor, sepepiştilor, agenţilor de pază ai şcolii şi ai altor servicii care supravegheau curtea liceului ca pe un teritoriu total ostil. S-au lămurit repede că moşul nu era vreun terorist şi nici baba vreo sinucigaşă cu bomba în poşetă. Mai mult, cei doi erau nimeni alţii decât vecinii lui Băsescu de pe strada Ştefa Mihăileanu nr. 2. "Jumătate dintre cei de vârsta noastră sunt în pământ şi restul bolnavi! Da' suntem mulţumiţi şi aşa... Depinde de noi! Trebuie să votăm, nu să ne batem în Piaţa Universităţii!", e guraliv sptuagenarul. "Suntem vecinii domnului Băsescu, pe Mihăileanu doi! Casa are două intrări, da' noi suntem geam în geam, balcon în balcon, la etajul doi! Suntem vecini buni. Ne-a mai invitat la o cafea, la mai multe, da' n-are timp... Nici când era primar n-avea! El nu prea trece, doar fetele mai vin... Da', vă rog io, vedeţi ce scrieţi, să n-avem probleme!". Apoi, îşi ajută consoarta, cu sprijinul unui jandarm, să urce scările spre secţia de votare. Preşedintele la urnă Câteva trepte şi zece metri de coridor sunt parcurşi în zece minute. În spatele lor, la dus şi la întors, se face coadă. Numai colegi de generaţie. La 10.22, din cei 1.120 de alegători ai secţiei votaseră 85 de persoane. Venirea preşedintelui e aşteptată cu sufletul la gură mai ales de cameramanii şi reporterii televiziunilor. În secţie sunt patru cabine de vot şi patru urne. O blondă, cică vedetă PRO TV, îi aliniază ca pe copii, la "Ţară-ţară, vrem ostaşi!". Doamna Elena, membră a comisiei din secţia 344, în faţa căreia Traian Băsescu se va înclina să smneze şi să-şi ia ştampila n-are nicio emoţie: "De ce!? Aici vine cetăţeanul, nu preşedintele Băsescu!". E sigură pe dânsa, cum îi şade bine unui ofiţer în rezervă cum a declarat că e. Cu un sfert de oră înainte de ora unsprezece, oră la care preşedintele a anunţat că vine să voteze, în secţie apare Dragoş Frumosu, candidatul uselist la primăria lui Onţanu. Se bagă în seamă şi pleacă la fel de anonim. Cinci băieţi tunşi scurt intră în dispozitiv. Câteva coate bine plasate îi alungă pe reporterii mai neştiutori din uşa secţiei. Preşedintele ajung cu un minut mai devreme. E la braţ cu soţia sa Maria, prima-doamnă a României şi urmată de fiica cea mică, Elena. Râde şi le lasă pe cele două să voteze primele: "Am cedat locul femeilor!". Şeful statului a renunţat la violetul din campania care i-a adus al doile mandat de preşedinte şi a ales cafeniul la pantofi şi pantaloni. Soţia îl asortează cu un crem pal. Europarlamentara Elena Băsecu a optat pentru un deux-pieces de culoarea violetei şi o pereche de pantofi negri la modă, cu platformă şi tocuri de zece centimetri. După ce au votat femeile l-au aşteptat cuminţi pe capul familiei Băsescu. Spre deosebire de alţi politicieni, preşedintele a refuzat să vorbească în secţia de votare: "Declaraţiile în afara secţiei!". La vot, doar zece la sută tineret! La Liceul Mihai Viteazu, unul din cele mai bune din Capitală, funcţionează două secţii de votare: 352 şi 354. Doar zece la sută dintre alegătorii veniţi ieri la urnele din cele două secţii aveau vârste între 18 şi 35 de ani. Circa 70% săreau binişor de 60 de ani, în timp ce restul de 20 de procente ocupau segmentul lipsă. În general, tinerii veniţi la vot erau, mai degrabă, însoţitorii unor oameni în vârstă care, dacă tot au venit, au pus şi ei o ştampila "colo-şa". Într-o oră, între ora unu şi două după-amiaza, intraseră pe poarta liceului doar cinci persoane până în 40 de ani. "Am venit, că stăm vizavi!", parcă se scuză Mihai, aministratorul unei firme de transport, venit la vot împreună cu soţia însărcinată şi sora sa. "Am mai fost o dată, da' era coadă... Aici în zonă chiar se votează şi mai vin şi tineri, da' mai ales pe seară!", explică viitorul tătic, în vârstă de 36 de ani. E îmbrăcat ca de plajă, în şlapi, bermude şi un T-shirt decolorat. "Oricum nu are rost! Nu se schimbă nimic!" Cristina Amăricăi, preşedinta secţiei de votare nr. 353, de la liceul Mihai Viteazu confirmă procentele: "Nici zece la sută n-au sub 35 de ani! Dintre tineri au venit, în special, familiştii. Au venit şi cu copii de mână... În general, oameni de o condiţie socială peste medie, bine îmbrăcaţi, cu studii... Muncitori deloc!". Singura studentă car a votat ieri, între 12.30 şi 13.30 la una din secţiile de la Mihai Viteazu a fost o studentă la psihologie,Alexandra Constantinescu, de 21 de ani. Recunoaşte că a votat la ora aceea pentru că şi-a însoţit mama: "Dar votam! Chiar dacă mai târziu! Din păcate, din cei 30 de colegi ai mei, probabil mai mult de jumătate nu se vor prezenta. Nu-i interesează! E un interes foarte scăzut în ceea ce priveşte scena politică la generaţia mea... Au atitudini de genul: Oricum nu are rost! Nu se schimbă nimic! Io cred că e de datoria mea să încerc!". La primul vot din viaţă La una din secţiile de votare de la liceul Iulia Hasdeu, de la Dimitrov, o "pasăre rară": un puşti de 18 ani aflat la prima sa votare! Octavian Stroe, tocmai a terminat liceul, se pregăteşte pentru bac şi vrea să se facă inginer de sunet, ori la o televiziune ori la un studio muzical. "Am venit singur... Colegii nu-s prea interesaţi de politică! Confundă politica cu administraţia publică locală! Am venit că e primul meu vot şi prind experienţă... Să-mi spun punctul de vedere!". Puştiul e îmbrăcat într-u tricou cu dungi orizontale alb-verzi, ca al suporterilor de la Celtic Glasgow, beţivi de bere...