Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbate joi dosarul în care fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, este acuzat de corupţie în legătură cu organizarea Zilei Tineretului.La acest termen vom afla pledoariile finale şi ultimul cuvânt al inculpaţilor. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului s-a constituit parte civilă cu suma de peste 2,7 milioane lei, prejudiciul din acest dosar
Reamintim că Monica Iacob Ridzi, ministru al Tineretului şi Sportului în perioada decembrie 2008 - iulie 2009, a fost trimisă în judecată în mai 2011 de către procurorii DNA pentru săvârşirea mai multor infracţiuni: abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie în formă continuată, participaţie improprie la infracţiunea de acces fără drept la un sistem informatic, săvârşită prin încălcarea măsurilor de securitate, participaţie improprie la infracţiunea de a modifica, şterge sau deteriora date informatice, fără drept.
- UPDATE.Curtea Supremă a stabilit un nou termen în dosarul ”Monica Ridzi-2 Mai”: 16 ianuarie
În acelaşi dosar au mai fost deferiţi justiţiei pentru infracţiuni similare:
- Ioana Elena Vârsta, consilier personal al ministrului Ridzi (aprilie - mai 2009) şi administrator al SC Red Apple Communication SRL,
- Paul Diaconu, director general al Direcţiei Generale Economice şi Resurse Umane a MTS (martie - septembrie 2009),
- Marius Mihail Mărcuţă, consilier în cadrul Direcţiei Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne a MTS (decembrie 2008 - mai 2009),
- Florin Cătălin Mircea, consilier I A în cadrul Direcţiei Buget Contabilitate MTS (decembrie 2008 - ianuarie 2010),
- Octavian Petru Dragomir, director al Direcţiei Buget Contabilitate din cadrul MTS decembrie 2008 - ianuarie 2010,
- Claudia Radu, director general al Direcţiei Generale Programe, Proiecte şi Centre pentru Tineret MTS (21 aprilie 2009 - ianuarie 2010),
- Dan Petre Toia, director al Direcţiei Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne (16 martie 2009 - 5 mai 2009),
- Daniela Popa, consilier în cadrul Direcţiei de Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne a MTS (decembrie 2008 - ianuarie 2010).
De asemenea, au mai fost trimişi în judecată:
- Bogdan Petre Iacobescu, asociat şi administrator la SC Artisan Consulting SRL şi SC Compania de Publicitate Mark SRL,
- George Răzvan Nica Udangiu, asociat şi administrator la aceeaşi societate,
- Marius Cristian Negrea, asociat şi administrator la SC Compania de Publicitate Mark SRL.
DNA susţine că, în perioada 17 martie - 22 mai 2009, Monica Ridzi, în calitate de ordonator principal de credite, a hotărât ca, sub pretextul realizării unor manifestări de amploare la nivel naţional dedicate Zilei Naţionale a Tineretului şi externalizării serviciilor de organizare aferente, să atribuie ilegal unor firme private contracte de prestări servicii având acest obiect.
- Miniparlamentul penal, Monica Iacob Ridzi, Adrian Năstase şi Cătălin Voicu, s-a reunit ieri la tribunal
În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au pus sechestru asupra unor bunuri imobile aparţinând Monicăi Ridzi, conturi bancare Ioanei Vârsta, precum şi asupra unor sume de bani totalizând peste 1,1 milioane lei, identificate în contul firmelor Artisan Consulting SRL şi Compania de Publicitate Mark SRL, provenite din bugetul MTS.
- Monica Iacob Ridzi s-a prezentat la DNA ca să afle pentru ce infracțiuni va fi judecată