Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate renasc pe jumătate

Noua lege privind Agenţia Naţională de Integritate (ANI) redă inspectorilor instituţiei conduse de Cătălin Macovei o parte din puterile avute înainte de respingerea actului normativ de către Curtea Constituţională.

Astfel, potrivit legii trimise ieri în parlament, inspectorii ANI analizează discrepanţele mai mari de 10.000 de euro între averile demnitarilor şi averile realizate în aceeaşi perioadă şi trimit rezultatul organelor fiscale sau Parchetului.

ANI va include în raportul trimis, pe lângă descrierea situaţiei de fapt, concluzii şi propuneri de măsuri. Rapoartele vor fi obligatoriu analizate de aceste instituţii , inclusiv sub aspectul propunerilor şi vor lua „de urgenţă” măsurile care se impun potrivit competenţelor legale.

Noua procedură asigură, totuşi, existenţa unui mecanism de verficare a acumulării averilor.

Pe de altă parte, ANI nu mai poate emite acte de constatare prin care propunea explicit confiscarea unei părţi din avere sau a unui bun determinat. Trebuie men ţionat însă că atât în vechea lege, cât şi în noul act normativ cuvântul final aparţine organelor de urmărire penală.

Inspectorii ANI vor putea să verifice, în continuare, conflictele de interese şi incompatibilităţile şi să transmită rapoarte de analiză factorilor de decizie. De exemplu, rapoartele care îi privesc pe senatori şi deputaţi ajung la Camera din care fac parte, care va decide în privinţa sancţiunilor disciplinare, la fel ca în vechiul act normativ.

Viteză mare după declaraţiile preşedintelui

Proiectul legii ANI a fost discutat ieri în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, unde s-a decis o procedură parlamentară rapidă. Deputaţii au termen până astăzi, la ora 10.00, să depună amendamente, oră la care se întruneşte Comisia juridică, iar la ora 12.00 va intra în plenul Camerei.

Cum ieri la ora 17.00, când s-a luat decizia, parlamentarii erau deja plecaţi, ei au fost anunţaţi prin sms că pot depune amen - damente. Biroul Permanent al Camerei a decis luni că deputaţii din Comisia juridică vor avea 7 zile pentru a discuta proiectul, tocmai pentru a analiza cu atenţie fiecare articol şi a evita noi scăpări, care să fie declarate neconstituţionale.

Potrivit Constituţiei, parlamentul are la dispoziţie 45 de zile pentru a pune legile picate la Curtea Constituţionale în acord cu decizia magistraţilor.

Şefa Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a convocat însă ieri Biroul Permanent şi i-a prezentat o scrisoare preşedinte lui Traian Băsescu, prin care acesta anunţa că s-a consultat cu partidele la Cotroceni şi s-a hotărât un termen de 10 zile.

„Dacă proiectul va fi adoptat în circa 10 zile, ar însemna un pas important pentru procesul de modernizare a statului, dar şi un semn că România îşi îndeplineşte obligaţiile asumate la nivel european”, a precizat şeful statului.