Inspectoare OPC acuzate de luare de mită. Voiau manichiură, pedichiură și epilare gratis

Sursa foto: Insider.com

Două inspectoare din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului Timiș au fost ridicate, marți, de DNA, în urma unui denunț. Ele sunt acuzate că ar fi cerut mită servicii de înfrumusețare, nelimitate, pe durata unui an de zile.

Potrivit primelor informații, totul a pornit de la denunțul patroanei unui salon de înfrumusețare din centrul Timișoarei, notează Pressalert.ro.

Denunțătoarea susține că, două inspectoare ale CRPC Timiș au venit în control la salonul ei de înfrumusețare, i-au spus că există o sesizare referitoare la o serie de probleme, iar dacă dorește să cape de amenda consistentă trebuie să se ”înțeleagă”. Astfel, cele două ar fi urmat să beneficieze gratuit de servicii de coafură, manichiură, pedichiură gratuit timp de un an de zile, iar una din ele, în plus, mai voia și un bilet de avion, tur – retur, pe relația Timișoara – București, dar și servicii de epilare definitivă, mai arată sursa citată.

Cele două femeia au fost audiate de DNA și, conform Pressalert.ro, puse  sub pentru luare de mită, hotărându-se cercetarea în stare de libertate  a acestora sub control judiciar pentru 60 de zile, având interdicția de a profesa. Până la această oră, DNA nu a oferit o informare oficială pe acest subiect.