MĂSURI DE CRIZĂ LA GALAŢI. Elevii ştiau că trebuie să se îmbrace frumos, să înveţe bine lecţia şi să fie cuminţi din cale afară. N-ar fi stricat nici ca mamele care aveau mai mult timp liber să pregătească un platou cu prăjituri pentru "vizitatori". Iar profesorul de la catedră era ceva mai serios şi mai conştiincios.
Aşa se întâmpla la majoritatea inspecţiilor şcolare. În plină criză economică însă, inspectorii şcolari din Galaţi au găsit o metodă prin care să economisească timp şi bani: să instaleze camere web în clase.
Inspecţiile virtuale nu le vor înlocui cu totul pe cele clasice (precum acelea prin care profesorii îşi obţin gradele didactice), ci pe cele "suport", prin care tinerii intraţi în sistem sunt supravegheaţi şi ajutaţi. "
Inspecţiile-suport, pentru profesorii debutanţi, vor putea fi efectuate prin cameră web. Inspectorii vor vizualiza - nu se va înregistra ora - şi vor completa fişa on-line. Acest lucru va duce la creşterea capacităţii instituţionale a inspecţiilor. Iar inspectorii vor putea «asista» la mai multe lecţii, gândiţi-vă la cele din satele izolate sau mai îndepărtate", explică inspectorul general din Galaţi, Doruleţ Relu Resmeriţă.
Profesorii cu probleme, supravegheaţi mai uşor
Inspecţia virtuală va fi e fi cien tă şi atunci când vor exista plângeri cu privire la prestaţia anumitor dascăli. "Dacă părinţii sau profesorii ne vor spune că există un cadru didactic care nu-şi face ora sau comite un abuz, vom putea să analizăm mult mai repede situaţia", explică ins pectorul general. Iar dotările necesare pentru fiecare şcoală sunt: o cameră web cu microfon de bună calitate şi un modem. Prin urmare, şi în comunităţile în care nu există încă o reţea de internet, transmisia orei va fi făcută prin internetul asigurat de firmele de telefonie mobilă.
Până acum, proiectul a fost aplicat într-o şcoală, urmând ca, în scurt timp, să se achiziţioneze aparatură şi pentru celelalte şcoli. "Inspecţiile vor fi anunţate, astfel că profesorii vor putea să instaleze la timp camera", conchide Resmeriţă.
Un echipament costă 1.200-1.500 de lei plus TVA, iar costul internetului pentru o lună, într-o şcoală, va fi de 5 euro, pentru două inspecţii pe săptămână. "Se va face economie, costurile pentru deplasări şi diurne fiind mult mai mari. În plus, camerele vor folosi şi la titularizare." DORULEŢ RESMERIŢĂ, inspector general, Galaţi