INS: Numărul autorizaţiilor de construire de locuinţe, în creştere

În luna ianuarie a acestui an, au fost acordate 2.634 de autorizaţii de construire de locuinţe, în creştere cu 17% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, dar în scădere cu aproape 30% faţă de luna decembrie 2010, când au fost eliberate 3.874 autorizaţii, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

Anul trecut, s-au acordat peste 55.000 de autorizaţii de construire de locuinţe, în scădere cu 16% faţă de 2009.

În luna ianuarie din acest an, s-au eliberat 1.740 autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale(care pot avea una sau mai multe locuinţe), în scădere cu 8,6% faţă de ianuarie 2010.

Cea mai mare parte a autorizaţiilor (65,9%) a fost acordată pentru construcţiile din zona rurală. Distribuţia în profil regional evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale reflectată în majoritatea regiunilor de dezvoltare.

Cele mai importante scăderi au fost în regiunile de dezvoltare: Nord-Est (-124 autorizaţii), Sud-Est (-41 autorizaţii), Nord-Vest (-30 autorizaţii) şi Sud-Muntenia (-19 autorizaţii). Creşteri ale numărului de autorizaţii eliberate pentru construirea de clădiri rezidenţiale s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (+38 autorizaţii) şi Sud-Vest Oltenia (+28 autorizaţii).