Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut ca serie brută cu 3,3% în februarie 2015 faţă de aceeaşi lună din 2014.
Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, creşterea este de 3,5%, potrivit datelor INS.
Faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a scăzut în februarie 2015 atât ca serie brută cu 1,5%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,4%.
Pe primele două luni din acest an, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 4,8%, respectiv 4,9%.