INNA, TRAGEDIE în viaţa personală. Tatăl vedetei, condamnat la ÎNCHISOARE

Chiar dacă pe scenă radiază de fericire, INNA are mari probleme în viaţa personală. Tatăl ei a fost condamnat, ieri, la închisoare pentru că a ucis un om într-un accident.

Pedeapsa primită de Giorgic Apostoleanu, tatăl Innei, vine în urma unui proces în care era acuzat pentru un accident pe care l-a provocat în 2009, în judeţul Constanţa, şi care s-a soldat cu o victimă. Tatăl Innei a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, conform rtv.net. Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au luat această decizie în urma recursurilor formulate de părţile civile din proces la sentinţa pronunţată de Judecătoria Mangalia la data de 19 iunie. Atunci, Giorgic Apostoleanu era condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare. Apostoleanu este obligat şi la plata către părţile civile a sumei de 35.159 lei daune materiale şi a sumei de 40.000 de lei cu titlu de daune morale. La 13 august 2009, tatăl celebrei cântăreţe Inna, aflat la volanul unui automobil Dacia 1310, circula dinspre Constanţa spre Mangalia şi a accidentat mortal un bărbat care circula cu mopedul.