Inna a lansat o piesă în limba română. Cântă pe acoperişul unei clădiri din Mexic | VIDEO

Inna a lansat o nouă piesă care se numeşte "Tu şi eu". Cântăreaţa a ales limba română pentru noua melodie pe care o promovează. Ea a cântat piesa pe acoperişul unei clădiri din Mexic.

"Tu şi eu" este o compoziţie a celor de la Play & Win, colaboratori vechi ai artistei. În videoclipul filmat în Mexic, Inna este acompaniată de trupa The Market. Clipul, postat pe 3 mai chiar de către artistă, are mare succes printre fani. În numai câteva zile a strâns peste 500.000 de vizualizări pe YouTube.  Inna a mai interpretat şi alte piese în seria "Rock the Roof", ce conţine clipuri ale unor piese interpretate pe acoperişul unei clădiri din Mexic, ţară în care Inna a avut foarte mare succes. Printre piesele care beneficiază de un astfel de clip se numără şi un cover al melodiei "Mai frumoasă", a Laurei Stoica, "Club Rocker", piesa care dă titlul celui de-al doilea album al Innei, şi "Un momento". "Tu şi eu" este a doua piesă în limba română promovată de artistă, după ce în 2009 a lansat "Oare".

<iframe src="http://www.youtube.com/embed/mTOo5YzwY84" frameborder="0" height="352" width="633"></iframe>