Inițiativă de criză: Un liceu produce atât de prețioasele măști anticoronavirus!

Măştile de protecţie sunt aproape de negăsit, dar există alternative. La Iași se confecționează măști din tifon pentru cei expuși pericolului infectării cu coronavirus. Sunt confecţionate de cadrele didactice și personalul administrativ de la un colegiu tehnic din oraș.

Chiar dacă toate unitățile școlare din țară sunt închise într-unul din atelierele Colegiului Tehnic ”I C Ștefănescu” din Iași se lucrează la foc continuu. Până și directoarea școlii, Dolores Voinea, lucrează la mașina de cusut.

”Realizăm măști, în primă fază nesterile, fiindcă noi nu avem posibilitatea de a le steriliza. Inițial, luni am lucrat cu elevii școlii, dar situația a impus suspendarea cursurilor. Profesorii ingineri și-au luat de lucru acasă”, a declarat directorul unității școlare.

Primele o mie de măști sunt gata și urmează să fie duse la o firmă, pentru a fi sterilizate, notează stiri.tvr.ro

În atelier, în următoarele câteva zile vor fi fabricate 5000 de măști cu tifonul cumpărat de primăria Iași.

Primarul Mihai Chirică spune că se caută soluții având în vedere că, în momentul de față, piața de dezinfectante și materiale de protecție este secătuită. ”Am luat decizia să luăm o jumătatea de tonă de tifon și începem să confecționăm măști în ateliere de croitorie. Nu au aceeași performanță, dar le vom schimba mai des”,  a declarat primarul municipiului Iași.

Costul pentru fabricarea unei măști este de 50 de bani, iar toată cheltuiala este suportată din bugetul  local al primăriei Iași, care le va și împărți celor care au nevoie urgentă de acestea.