Berea Babylone, lansată în luna februarie a acestui an, este tot mai cerută și se pare le-a plăcut celor care au încercat-o, dacă se ia în considerare nota obținută pe RateBeer (91 din 100 la categoria sa), site pe care se pot da note berilor preferate. Dar, cum de a fost posibil acest lucru?
O mica fabrică de bere Brussels Beer Project, creată de doi prieteni, a decis nu demult să utilizeze pâinea la producerea uneia din tipurile sale de bere, numită Babylone.
Numele se referă la babilonieni care, acum câteva mii de ani, produceau „sikaru”, o băutură fermentată, un fel de „pâine de băut”. Babylone urmează același proces de producție ca majoritatea berilor speciale belgiene, cu o singură diferență: malțul din orz se amestecă cu făina de pâine. „Pâinea este utilizată ca substitut al orzului, lucru care ne permite o economie de orz de circa 30%”, spune Sebastien Morvan, care a lansat Brussels Beer Project alături de prietenul său, Olivier de Brauwere.
Au cercetat risipa de pâine
Ideea le-a fost dată de Rob Renaerts, director și bioinginer al asociației Coduco (Bruxelles). „Acum trei ani am cercetat risipa de pâine din Bruxelles. Am aflat atunci că în țările baltice se fabrică kvasul, băutură alcoolică pe bază de pâine. Dacă ne gândim bine, nu există așa multe diferențe între compoziția pâinii și cea a berii. Mi-am pus atunci întrebarea de ce nu s-a făcut acest lucru la Bruxelles. După trei săptămâni m-am întâlnit cu Sebastien pentru altceva și am vorbit despre acest lucru”, arată Renaerts.
„Am spus imediat da, fiindcă filosofia noastră este să luptăm împotriva risipei, mai ales că pâinea reprezintă 12% din totalul deșeurilor alimentare”, spune, la rândul său, Sebastien Morvan.
După lansarea ideii, cei doi tineri întreprinzători au fost nevoiți să găsească cea mai bună metodă de a transforma pâinea în făină. „A trebuit să găsim un cuptor bun, temperatura potrivită și mixerul adecvat ca să ajungem la rezultatul scontat”, afirmă tinerii berari. Materia primă provine din stocurile nevândute în ajun în trei supermarketuri din capitala belgiană.
Producția se va dubla în curând, așa încât, dacă echipa se gândea inițial să producă 5 tone de făină necesară pentru umplerea a 100.000 de sticle, acum prevede să ajungă la 10 tone pentru a obține o producție de peste 200.000 de sticle pe an. Firma are ca obiectiv să creeze 20 de beri noi pe an și să devină una dintre cele mai inovatoare fabrici de bere din Europa.