Îngrijiri medicale contra şpagă

Un medic pediatru de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Giurgiu a fost prins, astăzi, în flagrant, în timp ce primea 200 de lei de la părinţii unui copil bolnav.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului Giurgiu, Gheorghe Albu, medicul pediatru Rodica Samoilă a fost reţinută în baza unei ordonanţe de reţinere şi s-a început urmărirea penală. ”Medicul a cerut două milioane de lei vechi de la părinţii unui copil ca să îi acorde îngrijire medicală. Banii au fost ceruţi ieri, iar pentru că părinţii copilului erau săraci şi nu aveau de unde plăti, au solicitat sprijinul autorităţilor, iar astăzi a fost organizat flagrantul", afirmă Gheorghe Albu.

În cursul zilei de mâine, medicul pediatru va fi prezentat magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă sub acuzaţia de luare mită.

CITIŢI ŞI DEZBATERILE EVZ: Cât de bolnavă e sănătatea românească?

România, internată în stare gravă?

CITIŢI ŞI:

Medicii din Slatina, concediaţi pe capete

Doctor, acuzat că vine cu pistolul la muncă

Malpraxisul care aduce moarte