Înghesuială pe litoral! Rezervările au explodat. Hotelierii deja vorbesc despre profit

Litoralul românesc. Sursa foto: Arhiva EVZ

Un simplu anunț făcut de președintele României, Klaus Iohannis legat de redeschiderea plajelor, în contextul măsurilor de relaxare, a făcut ca agențiile de turism să fie luate cu asalt.

Reprezentanții agențiilor de turism, prin care se organizează multe sejururi la Marea Neagră, spun că rezervările au explodat pur și simplu, oamenii cumpărând vacanțe pentru lunile iulie și august dar și sejururi de două -trei zile. ”În ceea ce ne privește, având în vedere că operăm online, e foarte ușor să monitorizăm reacția imediată a turiștilor. Astfel, am constatat o creștere puternică a traficului pe site-ul nostru în minutele imediat următoare anunțului președintelui. După anunț, au început să curgă rezervările, iar acest ritm s-a păstrat toată ziua de ieri și a continuat și astăzi", a precizat Ionuț Nedea, directorul agenției de turism Litoralulromânesc.ro.

În doar câteva ore, mii de români s-au arătat interesați să petreacă câteva zile pe litoralul Mării Negre, iar pentru asta au cerut oferte. După anunțul făcut de Klaus Iohannis oamenii nu au mai stat pe gânduri și au sunat în căutarea de oferte avantajoase.

Surprinzător, cei de la agenția de turism cred că în acest an va exista un vârf de sezon, care îl poate egala pe cel de anul trecut. "Ne așteptăm ca tendința de creștere să se accentueze în următoarele săptămâni și, cumva, după 15 iunie să revenim la nivelul de anul trecut. Chiar dacă va exista o presiune în ceea ce privește cererea, tarifele nu vor fi majorate, o garanție pe care o putem oferi turiștilor care-și achiziționează pachetele prin intermediul agenției", a mai spus Ionuț Nedea.

Potrivit profit.ro, prețurile la cazare, la hotelurile din Mamaia, ajung pentru luna iunie, de la 113 lei, la un hotel de două stele, la 212 lei/noapte, la un hotel de patru stele.

Patronii hotelurilor de la Marea Neagră susțin că au luat o serie de măsuri menite să combată răspândirea noului coronavirus. Printre aceste măsuri sunt și organizarea turiștilor pe serii, în sensul ca aceștia să poată intra la masă doar la anumite ore, pe plajă, șezlongurile vor igienizate, la finalul zilei, iar între turiști va fi asigurat un spațiu regulamentar, care să permită distanțarea. De asemenea, camerele din hoteluri vor fi igienizate după fiecare schimb de serie, în timp ce cameristele vor purta măşti şi mănuşi, în vreme ce cazarea se va face preponderent online, pentru a evita statul la coadă la recepţie, unde se vor trasa linii de demarcare.